NAȚIONALPOLITIC

PSD va avea în următorii 4 ani cel mai mare număr de aleși locali. Plus de 600.000 de voturi față de alegerile de acum 4 ani

PSD a obținut peste 37% din voturile exprimate pentru primării și aproape 36% de voturi pentru consiliile locale, arată datele Biroului Electoral Central. 2,8 milioane de români au votat pentru primarii PSD și doar 2,4 milioane pentru primarii PNL. De asemenea, PSD-iștii vor conduce 25 de consilii județene, inclusiv șase care până acum erau conduse de PNL-iști.

Totodată, datele social-democraților arată că aceștia vor avea în următorii 4 ani cel mai mare număr de aleși locali.

PSD, 600.000 de voturi în plus la alegerile locale din 9 iunie

Astfel, în mandatul lui Marcel Ciolacu a crescut numărul de voturi primite de PSD la locale de la 2,2 milioane, în 2020, la 2,8 milioane, în 2024. Spre comparație, susțin sursele social-democrate, liberalii au pierdut 150.000 de voturi între cele două scrutine.

La alegerile de duminică, PSD a obținut 1.629 de primării, adică 52,62% din total, și 15.905 consilieri locali, reprezentând 41,72% din totalul mandatelor.

„Surprize frumoase pentru “Stânga” în județe considerate fiefuri ale “Dreptei”! Au câștigat Banatul (Timiș și Caraș-Severin) cu niște oameni tineri – sub leadershipul lui Sorin Grindeanu; la fel au câștigat Maramureș și Suceava; au luat înapoi Prahova si Sectorul 2. “Titularii” din Dâmbovița, Galați, Vâlcea, Bistrița, Hunedoara, Tulcea, Dolj, Sectoarele 2 si 3, și-au mărit avansul față de 2020! Marcel Ciolacu este Președintele PSD cu cel mai bun rezultat la Alegerile Locale ( în 2012 s-a candidat pe USL)”, a scris fostul președinte PSD, Victor Ponta, pe Facebook.

PSD va conduce 25 de Consilii Județene

De asemenea, la alegerile de duminică PSD a reușit să câștige șefia a 25 de consilii județene, inclusiv șase care până acum erau conduse de PNL-ști.

După 20 de ani, PSD câștigă din nou alegerile în județul Suceava. George Șoldan va fi noul președinte al Consiliului Județean Suceava, în locul lui Gheorghe Flutur, unul dintre cei mai importanți lideri ai PNL, ocupând acum funcția de prim-vicepreședinte. De altfel, PSD a reușit să câștige și Primăria Suceava, prin Vasile Rîmbu.

La Piatra Neamț, Adrian Niță, candidatul PSD la Primărie, a reușit să-l învingă pe actualul edil, Andrei Carabelea. Este o premieră pentru social-democraţi în ultimii 34 ani, susțin aceștia. Iar noul președinte al CJ Neamț din partea PSD este Daniel Vasilică Harpa.

La Prahova, Virgil Nanu, candidatul PSD, a câștigat șefia Consiliului Județean împotriva candidatului PNL Iulian Dumitrescu, actualul șef al CJ. Tot în Prahova, PSD câştigă Primăria municipiului Câmpina, al doilea cel mai mare oraş din judeţul Prahova, cunoscut drept fief liberal. Conform datelor centralizate, social-democraţii câştigă, de asemenea, primăriile oraşelor Azuga şi Buşteni, staţiuni montane, unde revin în funcţie foşti edili care au condus instituţiile mai multe mandate.

La Buzău, Galați sau Brăila, social-democrații au câștigat cu scoruri confortabile: Viorel Dragomir – 68,2% Constantin Toma – 67,24% Ionuț Pucheanu – 64,83%.