BREAKING NEWSPOLITIC

PSD Suceava: Obţinerea statutului de spital clinic de către Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” este un motiv de bucurie şi de mândrie

Pentru PSD Suceava, obţinerea statutului de spital clinic de către Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” este un motiv de bucurie şi de mândrie. Afirmăm asta pentru că acest deziderat a fost realizat în urma unui efort comun, atât din partea parlamentarilor PSD de Suceava, cât şi al Universităţii „Ştefan cel Mare”, scopul acestui demers fiind în interesul tuturor sucevenilor. Am avut în vedere faptul că extinderea activității de învățământ medical și de cercetare științifică medicală, impuse de statutul de spital clinic, crește nivelul de pregătire profesională a corpului medical, se obţin mai mulţi bani pe caz de la Casa de Asigurări de Sănătate, se vor rezolva cazuri medicale mai complexe şi totodată, sucevenii vor beneficia de extinderea gamei de servicii medicale pe care unitatea sanitară le va oferi.

Pe această cale îi mulţumim în mod special dlui ministru Alexandru Rafila pentru implicarea sa personală în gestionarea acestui dosar. Datorită eforturilor domniei sale, medicina suceveană se dezvoltă în mod clar în direcţia potrivită. În acelaşi timp îi suntem datori cu mulţumiri şi dnei ministru Ligia Deca. Fără atenta coordonare şi colaborare a acestor doi miniştri, obţinerea statutului de spital clinic de către Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” ar fi durat mult mai mult, sau chiar nu ar fi fost posibilă.

Departamentul de Comunicare al PSD Suceava