Acuzațiile PNL Suceava referitoare la așa-zisa „racolare” de primari nu sunt altceva decât o încercare disperată de a-și acoperi propriile eșecuri. Noi nu am racolat pe nimeni și nu am folosit niciodată tactici de presiune și intimidare care sunt, de fapt, o marcă înregistrată a PNL-ului. Aşa că în loc să arunce cu acuzații gratuite, ar fi mai util să întrebe de ce tot mai mulți primari liberali transmit semnale că ar prefera să colaboreze cu PSD. Iar răspunsul este simplu: acești primari s-au săturat de tratamentul dictatorial la care au fost supuși de către liderii liberali, care nu le-au oferit sprijin pentru rezolvarea problemelor reale ale comunităților pe care le reprezintă. Ei bine, atunci când conduci ca un satrap, fără pic de colegialitate și tratezi primarii ca pe niște vasali, nu e de mirare că aceștia își caută aliați care chiar îi sprijină în demersurile lor.
Noi, spre deosebire de PNL, nu avem nevoie de „amenințări” sau „constrângeri” pentru a atrage oameni. Zilele acestea nu am făcut altceva decât să acceptăm invitațiile primarilor, indiferent de culoarea lor politică, pentru că asta înseamnă normalitate și respect față de funcția pe care acești oameni o dețin. Poate că pentru PNL acest concept de normalitate este necunoscut, dar nu este treaba noastră să le dăm lecții de politică sau de bun simț.
Normalitatea înseamnă să colaborezi, nu să dictezi cu mână de fier, dar se pare că PNL Suceava este complet străin de acest concept. Ironia situației este că tocmai ei, campionii „racolărilor” prin constrângeri și amenințări cu instituțiile statului, vin acum să ne acuze pe noi. Să nu uităm că, în 2020, PNL a reușit „performanța” de a smulge 14 primari PSD prin forță și intimidare. Aşadar, înainte de a lansa acuzații nefondate, PNL ar trebui să se privească în oglindă. Le-am zice: „să le fie ruşine!”, dar nu credem că au aşa ceva.
Departamentul de Comunicare al PSD Suceava