Liderii PSD și PNL nu au ajuns la un acord privind data alegerilor prezidențiale, au declarat surse din coaliție pentru Realitatea Plus. Impasul s-a creat pentru că PNL ar dori mutarea alegerilor prezidențiale în noiembrie, în timp ce PSD dorește ca acestea să rămână în septembrie, așa cum se stabilise, în principiu,potrivit Realitatea Plus.
Ca urmare a acestui blocaj premierul Marcel Ciolacu le-a transmis un mesaj tuturor miniștrilor pentru a-i anunța că ședința de joi se amână. Este vorba despre ședința în cadrul căreia ar fi urmat să fie emisă Hotărârea de Guvern privind data alegerilor prezidențiale.
Aceasta va fi organizată la o dată ulterioară, după ce se va ajunge la o decizie în coaliție, au mai indicat sursele citate.
În primăvară, cele două partide s-au înțeles, în principiu, ca alegerile președințiale să aibă loc în zilele de 15 și 29 septembrie. După alegerile locale și europarlamentare din 9 mai, PNL a anunțat că nu mai susține această variantă, invocând că s-ar perturba anul școlar, iar perioada de campanie din august ar afecta concediile și vacanța de vară.