ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

Proiect de 2,5 milioane de euro la Liteni pentru înființarea unor piste de biciclete

Orașul Liteni a scos la licitatie proiectul de „Înființare piste ciclabile”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Investiția vizează dezvoltarea infrastructurii pentru transportul verde, respectiv piste pentru biciclete și alte vehicule electrice ușoare, la nivel local și metropolitan.

Proiectul are o valoare estimată de 12.8 milioane lei fără TVA. Cea mai mare parte a sumei este alocată lucrărilor de construcții și instalații.

Lucrările vor fi executate cu respectarea strictă a cerințelor impuse de PNRR, inclusiv a principiului „Do No Significant Harm” (DNSH) privind instituirea unui cadru pentru facilitarea investițiilor durabile. Antreprenorul desemnat va avea obligația de a asigura respectarea acestui principiu pe întreaga durată de implementare a proiectului, astfel încât investiția să nu aducă prejudicii semnificative mediului.

Prin această investiție, administrația locală din Liteni urmărește îmbunătățirea infrastructurii de transport alternativ, reducerea emisiilor de carbon și creșterea calității vieții pentru locuitori, în linie cu obiectivele europene privind tranziția verde și dezvoltarea durabilă.