administratie

Programul SAFE /De 1 Mai la Suceava se semnează contrcate pentru două loturi ale Autostrăzii A7,pe sectorul Pașcani-Suceava

Autostrada Pașcani – Suceava. Premierul Ilie Bolojan merge vineri, 1 mai, la Suceava, pentru a participa la semnarea contractelor pentru cele două tronsoane / Ambele licitații au fost câștigate de constructorul . Programul SAFE este gândit pentru achiziția în comun de către două sau mai multe state a unor echipamente militare, dar există posibilitatea unor achiziții individuale. Achizițiile individuale ale statelor au termen de contractare sfârșitul lunii mai 2026.

Premierul Ilie Bolojan merge vineri, 1 mai la Suceava, pentru a participa la semnarea contractele pentru cele două tronsoane Autostrada Pașcani – Suceava. Ambele licitații au fost câștigate anul trecut de constructorul UMB. Pentru lotul 1, semnarea putea avea loc încă din 23 aprilie 2025, iar pentru Lotul 2, perioada în care se puteau depune contestații s-a încheiat pe 29 aprilie 2025.

Contractul va fi semnat cu finanțare prin programul SAFE, deși licitația a fost lansată cu finanțare prin Programul Transport.

Contractele sunt pregătite pentru semnare încă de anul trecut, însă Ministerul Finanțelor nu a fost de acord cu semnarea contractului, scrie Arena Construcțiilor. „Trebuie doar să ne spună Ministerul Finanțelor că da, sursa de finanțare prin programul SAFE este certă. Ne semnează formularul F29 și putem să semnăm cele două contracte. Noi puteam să facem lucrul acesta de anul trecut. Dacă ar fi fost de acord Ministerul de Finanțe, am fi putut să-l semnăm pe PT anul trecut și apoi să îl mutăm pe SAFE”, a spus Alin Șerbănescu pentru publicația citată.

La rândul său, Horațiu Cosma, secretar de stat în ministerul Transporturilor, a făcut următoarele precizări, pe forumul de discuții despre infrastructură PeUndeMerg.ro:

„Legat de SAFE, zilele acestea se semnează acordul de parteneriat UE – Romania pe SAFE și se vor putea semna formal contracte din această sursă de finanțare. Nu a fost la Finanțe problema.

Legat de discuția de dimineață pe PNRR, obiectivul principal este să luăm toți banii nerambursabili din PNRR. Am venit cu o propunere, o analizăm zilele acestea și dacă se confirmă gândirea noastră, probabil se va materializa.

Pe A7 Bacău – Pașcani 1 și 2 (Grant) cunoaștem situația din teren. 40% stadiu fizic, poduri mari in stadiu incipient, jalonul PNRR cere recepție la terminarea lucrărilor, adică autostradă funcțională.

Pe CF Cluj – Oradea primele 2 loturi (Loan) sunt la 65%, un sens de șină e întinsă, terasamentele, poduri, podețe aproape gata, începe curând întinderea șinei pe firul 2 si va merge foarte repede, in iulie va fi cam gata. Aici jalonul PNRR renegociat anul trecut e bifat dacă e întinsă șină pe 90% din cele două loturi, fiecare dintre ele, deci fără electrificare, semnalizare etc.

Do the math. Cum ne asigurăm că luăm toți banii din PNRR grant?

In șantiere nu se schimbă nimic. Fluxurile de plăți și bucătăria internă românească rămân neschimbate, se va plati la fel, se va lucra la fel. Doar maximizăm prin această mișcare șansele României de a lua toți banii gratis de la Comisie in august.

E o răutate asta cu „a trecut pe loan, deci e clar, s-a renunțat la proiect”. Vedeți cum se lucrează 24/24 din 10+ locuri la tunelele de pe Lugoj – Deva, care e pe loan. Sau ce bine au mers unele loturi feroviare printre care și cele menționate mai sus, tot pe loan. Atât timp cât constructorii sunt plătiți, vorba domnului Umbrărescu, nu contează de unde vin banii, doar sa vină.”

Parte a A7 (Autostrada Moldovei), sectorul Pașcani – Suceava (62 de km) a fost împărțită în două loturi, licitate independent:

– Lotul 1 (33 km): Nodul rutier Roșcani cu descărcare în DJ 208C; Lotul 1 al autostrăzii Pașcani – Suceava va începe de la Nodul Rutier Pașcani (care aparține tronsonului anterior al A7) și se va termina în nodul rutier Roșcani.

– Lotul 2 (28, 97 km): Nodul Rutier care va asigura conexiunea cu Aeroportul Suceava și accesul în DN29.

Traseul va începe din nord-vestul municipiului Pașcani (km 77+393 al Autostrăzii A7) și se va desfășura până în estul Municipiului Suceava, în proximitatea Aeroportului Internațional Suceava, unde se conectează cu viitorul tronson de drum de mare viteză (Suceava – Siret) care va face legătura și Punctul de trecere a frontierei Siret.

În urmă cu an, valoarea contractelor pentru cele două loturi era de de 7,79 miliarde de lei (fără TVA).

Ce este SAFE. 16,6 miliarde de euro pentru România. 4,2 miliarde merg la autostrăzi în Moldova

Programul SAFE este gândit pentru achiziția în comun de către două sau mai multe state a unor echipamente militare, dar există posibilitatea unor achiziții individuale. Achizițiile individuale ale statelor au termen de contractare sfârșitul lunii mai 2026.

„Sumele respective reprezintă credite cu dobândă foarte bună, pentru categoria de state AAA, România având categoria BBB. Este un credit pe o perioadă de 45 de ani cu 10 ani perioada de grație, adică până în 2035 nu se fac plăți pe rate”, a declarat la începutul anului Mihai Jurca, șeful Cancelariei Guvernului.

Alocările SAFE pentru România:

  • 4,2 miliarde euro – construirea segmentelor din Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani – Suceava – Siret și Autostrada „Unirii” A8 Moțca – Iași – Ungheni
  • 9,6 mld euro – achiziții militare ale MApN
  • 2,8 mld euro – achiziții pentru MAI și celorlalte instituții din zona de siguranță și securitate națională