Cacica: Invitaţie la pelerinaj
În Anul pastoral 2023-2024, „Biserica, familia lui DumnezCeu”, păstorul diecezei noastre de Iaşi invită toţi creştinii să redescopere frumuseţea de a aparţine Bisericii. Familia este cea mai frumoasă operă gândită de Dumnezeu: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” (Gen 2,18). Familia este celula şi izvorul vieţii pe pământ, prima Biserică întemeiată de Dumnezeu din iubire pentru om, după modelul Bisericii cereşti, adică al vieţii intratrinitare, al Sfintei Fecioare Maria, al cetelor de îngeri şi sfinţilor din cer. Însă fără iubirea firească din familie nu putem ajunge să înţelegem iubirea dumnezeiască, veşnică.
Este o mare binecuvântare să fii creştin. Ne puteam naşte într-o familie de necreştini şi ne închinam poate la zeul soare Ra sau, mai rău, la animale. Să facem parte din familia lui Dumnezeu nu este o alegere personală, este un har divin. Acest lucru l-am reţinut încă din Catehismul pe care l-am parcurs înaintea Primei Sfinte Împărtăşanii: „Da, sunt creştin prin harul lui Dumnezeu”. În evanghelie, Isus dă un răspuns şi mai complet la identitatea de a fi creştin: „Pe când mai vorbea încă mulţimilor, iată că mama şi fraţii lui stăteau afară, căutând să-i vorbească! Atunci i-a spus cineva: «Iată, mama şi fraţii tăi stau afară şi vor să-ţi vorbească!». Dar el, răspunzând, i-a zis celui care îi vorbise: «Cine este mama mea şi cine sunt fraţii mei?». Şi, întinzându-şi mâna asupra discipolilor săi, a spus: «Iată mama mea şi fraţii mei! Căci oricine face voinţa Tatălui meu din ceruri, acela îmi este şi frate şi soră şi mamă»” (Mt 12,46-50).
Prin urmare, a fi creştin se realizează prin trăirea autentică şi cu fidelitate a credinţei, conform propriei chemări, în comunitatea de apartenenţă. La nivel parohial, se poate răspunde acestei provocări în mod concret organizând pelerinajul anual de la Cacica. Este o oportunitate pentru fiecare preot să întărească relaţiile familiale între păstor şi turmă, chiar între credincioşi. La Cacica vom fi invitaţi să trăim mai determinaţi apartenenţa noastră la marea familie a Bisericii. Suntem fraţi şi surori în credinţă. Această realitate are nevoie să fie exprimată şi în exterior. Şi cât de frumos o putem trăi la Cacica, acasă la Maica noastră cerească!
Programul celebrărilor de la Cacica în anul 2024
Miercuri, 14 august 2024
10.00 – Celebrare penitenţială
12.00 – Sfânta Liturghie solemnă de deschidere a pelerinajului
16.00 – Calea sfintei cruci
17.00 – Adoraţie euharistică
18.00 – Sfânta Liturghie pentru tineri, seminarişti şi persoane consacrate
22.00 – Priveghere mariană, urmată de procesiunea cu lumânări în jurul sanctuarului
Joi, 15 august 2024
06.00 – Sfânta Liturghie de dimineaţă (în limba română)
07.30 – Sfânta Liturghie greco-catolică (în biserică)
08.30 – Sfânta Liturghie în limba maghiară (la grotă)
09.15 – Sfânta Liturghie în limba polonă (în biserică)
09.30 – Sfânta Liturghie în limba germană (la grotă)
11.00 – Sfânta Liturghie solemnă pontificală a hramului, cu venerarea icoanei Maicii Domnului din Cacica, încheiată cu procesiunea în jurul bazilicii.