Invățământul sucevean este în doliu. Un distins cadru didactic a plecat pe neașteptate la Ceruri!
Mesajul Colegiului Național ,,Mihai Eminescu,, din Suceava:
LA CĂPĂTÂIUL LUI AMIGOS FLORES…
Și-a încheiat existenţa pământească profesorul Gheorghe Afloarei, prieten și coleg de excepţie, despre care nu pot relata acum decât la timpul trecut. Şi o fac cu nedorită dificultate din două motive: am fost colegi şi prieteni, într-o perioadă devenită deja amintire, am
realizat împreună lucruri frumoase și am crescut generații de elevi. Planurile noastre sunt una, Dumnezeu rânduiește alta. Și din hălăduielile noastre prin școală de-a lungul anilor, au ieșit copii frumoși, deștepți, cu vieți rotunde și împlinite ca o pâine numa bună de mâncat. George era pasionat de gătit, să știți! Făcea cel mai grozav cozonac!
În ce priveşte această din urmă precizare, trebuie să adaug că viețile de familie ne acaparaseră și mai tare în ultimul timp, de când eram bunici. Aşa se explică de ce zilele trecute, chiar și ieri, nepoții aveau să devină puncte de referinţă pentru viețile noastre.
E nevoie să precizez că existenţa lui George se leagă în parte de Suceava şi am în vedere, desigur, tinereţea lui şi rădăcinile lui (de care nimeni nu poate să uite) şi care se aflau în altă parte, în ținuturile minunate ale Neamțului, unde acum îl plânge o Mamă!
Mi-e greu să definesc felul lui de a fi şi de a privi lumea; poate şi pentru că existenţa sa a fost atât de scurtă. Era extrem de sensibil și nu prea uşor de descifrat. De altfel, ancorat în viața școlii devii și mai sensibil.
Fie-mi îngăduit să insist asupra acestui aspect, nu doar biografic, peste care nu se poate trece uşor, pentru că George aducea cu sine, din munții copilăriei sale, o demnitate cu care în permanenţă s-a protejat de realitatea dominantă. Dar enigma acestui parcurs al său va fi doar de Bunul Dumnezeu știută.
George a ştiut să picure mereu umor și ironie în relațiile cu colegii. Ne amintim cu emoție cât ne amuzam și cât ne enervam la ironiile lui.
Aşa se face că pentru mine, de exemplu, nu mai era o surpriză ironia sa și intram într-un joc amuzant, care ne dădea tuturor celor din cancelarie doza de entuziasm și de energie pentru a merge la ore cu zâmbetul pe buze.
De aceea, e dificil de descifrat sensul metaforic al universului pe care și l-a creat. Astfel lecţia vieţii, deşi e banal spus, a fost intuită de Georgică Afloarei mai bine decât de noi, colegii umaniști: râzând, le suporți mai ușor pe toate…
Este şi motivul pentru care suferim atât de mult acum. Profesorul Gheorghe Afloarei, alias Georgică, Giorgi, Afloricicăi, Gigi sau AMIGOS FLORES (cum îl apela dragul nostru Renato) s-a definit – cum am mai spus – prin patosul său existențial, consacrat Școlii sucevene și Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, motiv pentru care trebuie considerat al nostru pentru eternitate.
Pierderea lui George este povara pe care o vom duce de acum încolo, pe lângă ceilalți ai noștri, plecați la Domnul.
Dumnezeu să te ierte, prieten bun!
