BREAKING NEWSJUSTIȚIE

Profesor de religie, directorul școlii postliceale sanitare din Piatra Neamț, pus sub control judiciar pentru infracţiuni sexuale faţă de o elevă de 16 ani

politie, catuse, capitv

Un profesor de religie din Piatra-Neamţ, care este şi director al Şcolii Postliceale Sanitare de Stat, a fost pus sub control judiciar pentru 60 zile, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, pentru infracţiunea de folosirea funcţiei în scop sexual, în formă continuată. Odată cu punerea sub control judiciar, procurorii i-au interzis acestuia să mai profeseze la catedră.

Inspectorul şcolar judeţean Florentina Luca-Moise a precizat că victima este o minoră în vârstă de 16 ani şi a fost eleva profesorului în cauză în clasele a şaptea şi a opta.

„Mama fetei a înregistrat o petiţie la Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ pe data de 21 martie. Am avut o discuţie cu ea şi mi-a prezentat capturi de ecran cu conversaţiile profesorului cu fiica sa. Am urmat calea legală şi în aceeaşi zi am constituit o comisie de urgenţă în cadrul căreia s-a luat decizia de a sesiza aceste abuzuri către poliţie. Astăzi s-a înregistrat la Şcoala Postliceală o ordonanţă de predare a datelor informatice având în vedere că a fost începută urmărirea penală”, a declarat, inspectorul şcolar general Florentina Luca-Moise.

Potrivit sursei citate, ISJ Neamţ a găsit un cadru didactic care va suplini orele de religie de la Şcoala „Spiru Haret”, unde preda profesorul pus sub control judiciar.

Totodată, Consiliul de Administraţie al Şcolii Postliceale Sanitare de Stat va stabili cine va prelua funcţia de conducere a unităţii.