JUSTIȚIE

Profesor arestat preventiv sub acuzaţia de viol după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o elevă minoră

politie, catuse, capitv

Un profesor de geografie de la un colegiu din municipiul Bacău a fost arestat preventiv sub acuzaţia de viol după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o elevă minoră, se arată într-un comunicat de presă transmis luni de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

Autorităţile au fost sesizate de mama minorei.

‘În fapt, s-a reţinut că, în cursul lunii decembrie a anului 2025, în timp ce avea calitatea de profesor în cadrul unui colegiu din municipiul Bacău, judeţul Bacău, profitând de relaţia de încredere stabilită în cadrul raportului elev-profesor, precum şi de autoritatea conferită de poziţia sa, a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă minoră’, se arată în comunicatul de presă.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, profesorul, care deţine şi o agenţie de turism, i-ar fi oferit băuturi alcoolice minorei, după care ar fi întreţinut relaţii sexuale cu aceasta.

Procurorii băcăuani au dispus, iniţial, reţinerea pentru 24 de ore, după care instanţa de judecată a hotărât arestarea preventivă pentru 30 de zile.