Sectia de procurori a a CSM se reuneste si discuta pe 6 decembrie cererile de eliberare din functie pentru o serie de judecatori si procurori.
Pe ordinea de zi se afla si cererea de eliberare din funcție, prin pensionare, formulată de doamna COCÎRLĂ ELISABETA, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Elisabeta Cocârlă şi-a început activitatea ca procuror în 1993 şi a fost prim-procuror la Parchetele de pe lângă Judecătoria Suceava, respectiv Gura Humorului.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a fost condus de Elisabeta Cocârlă, timp de trei mandate.
Elisabeta Cocârlă, ce deținea in 2007, funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, a obținut la condursul pentru șefia Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava la testele scrise susținute în 10 iunie a.c. nota 8,20, a doua dintr-o listă de 29 de magistrați din toată țara care au concurat pentru o funcție superioară de conducere. Procurorul sucevean a candidat atunci și a obținut astfel șefia Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, deținută de procurorul Vasile Păvăleanu, care și-a manifestat dorința de a ieși la pensie. Elisabeta Cocârlă a intrat în magistratură în anul 1998, de atunci și până în 2004 ocupând funcția de prim-procuror la PJ Gura Humorului. Din 2004, prin delegație, continuând din 2005 după concurs, ea a condus PJ Suceava, într-o companie exclusiv feminină, bucurându-se atât ca procuror, cât și ca manager, de aprecieri din partea subordonaților și colaboratorilor. sursa foto:monitoruldesuceava.ro