Procesul intentat de procurorii anticorupție împotriva celor șase inculpați din dosarul angajărilor cu cântec de la „Apele Române” bate pasul pe loc. Deși dosarul penal a fost trimis la instanță de la începutul lunii iulie 2021, până în prezent acesta nu a depășit faza verificărilor din Camera preliminară, deși au trecut deja opt luni. Este vorba de o procedură standard în care instanța verifică legalitatea întocmirea rechizitoriului și a administrării probatoriului.
Însă, în ciuda timpului scurs, nu s-a putut stabili dacă totul este corect sau nu. Asta pentru că magistrații au amânat pronunțarea. Practic, din 5 noiembrie 2021 și până acum magistrații au amânat de 10 ori verdictul. „Din lipsă de timp pentru a delibera, amână pronunţarea pentru data de…”, au menționat de fiecare dată judecătorii ieșeni, deși de la prima amânare până acum au trecut de 4 luni.
După ce magistrații Tribunalului Iași își vor spune părerea, există posibilitatea ca părțile din dosar să facă contestație. Prin urmare, procedura din Camera preliminară s-ar putea prelungi și mai mult, întrucât situația va trebui analizată și de Curtea de Apel Iași. Altfel spus, există riscul ca procesul propriu-zis să nu înceapă până în toamna acestui an. Asta dacă nu cumva dosarul va fi restituit la procurori din cauza unor eventuale erori.
Procesul ar putea dura așadar mult și bine, iar situația din dosar arată încă o dată ineficiența sistemului judiciar românesc, incapabil să dea un verdict într-un timp rezonabil, mai ales atunci când în procese sunt implicați șefi de instituții sau oameni politici.
Angajări după detaşări bizare
Scandalul în sine vizează o serie de angajări făcute în 2020 în cadrul „Apelor Române”, când cel puțin două persoane, fără pregătirea necesară, au ajuns să lucreze în cadrul companiei de stat după o serie de detașări bizare. Cazul a ajuns în atenția procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), care la începutul lunii iulie 2021 au dispus trimiterea în judecată a șase persoane. Printre cei trimiși în boxa acuzaților se află și botoșăneanul Stelian Mețler, fost inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, dar și Simona-Elena Burlacu, o fostă chelneriță, care au fost angajați mai întâi la Primăria comunei Vatra Moldoviței, după care au fost detașați la Apele Române.
Pe lista inculpaților figurează Viorel Saghin, Gabriel Niga și Ana Cocan, care, în calitate de primar, viceprimar, respectiv secretar general al comunei Vatra Moldoviței, i-ar fi angajat formal pe cei doi doar cu scopul ca aceștia să poată îndeplini condițiile detașării la Apele Române.
Detașările s-ar fi făcut cu aprobarea directorului ABA „Prut-Bârlad”, Petru Avram, care i-ar fi încadrat pe cei doi pe posturi de ingineri, deși aceștia nu aveau studii de specialitate în domeniul respectiv. „Prin aceste demersuri, cei doi „ingineri” ar fi obținut foloase necuvenite constând în drepturile salariale de care au beneficiat în mod nelegal, în sumă totală de 53.385 lei (Mețler Stelian – 46.968 lei și Burlacu (fostă Iancu) Simona-Elena – 6.417 lei)”, au adăugat procurorii DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Iași, iar până la pronunțarea unei sentințe definitive, inculpații vor beneficia de prezumția de nevinovăție. Interesant este că fiul lui Stelian Mețler face parte din conducerea Companiei Naționale „Apele Române”. Astfel, Constantin Mețler a ocupat și încă mai ocupă funcția de director general adjunct în cadrul „Apele Române”, iar în trecut a fost la rândul său inspector în cadrul ITM București. Procurorii DNA nu au reținut însă nici o implicare din partea lui Mețler junior în angajările cu cântec de la „Apele Române”.
sursa:monitoruldebotosani.ro