RELIGIE

Primul Paște fără Lumina Sfântă! Biserica Sfântului Mormânt, din Ierusalim, a fost închisă

Escaladarea conflictului dintre Israel și Iran amenință aducerea Luminii Sfinte la București. Zborurile către Israel au fost anulate, iar pelerinajele de Paște în Ierusalim au fost suspendate.

Lumina Sfântă de la Ierusalim ar putea să nu mai ajungă în România în Noaptea Învierii din cauza conflictului dintre Israel și Iran. Biserica Sfântului Mormânt a fost închisă de la reluarea ostilităților, iar transportul pe cale aeriană către România nu mai este posibil. Autoritățile române nu au găsit încă o soluție pentru a aduce Lumina în țară de Paște 2026. De asemenea, pelerinajele tradiționale la Ierusalim au fost suspendate.

Mai multe zboruri către Israel au fost anulate

Zborurile internaționale către Israel au fost anulate pe o perioadă
nedeterminată din cauza conflictului, care a ajuns să afecteze peste 12 state.ntrebat despre alternativele de transport, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei
Române, Adrian Agachi, a declarat pentru stirileprotv.ro: „Ne rugăm și sperăm ca situația din Orientul Mijlociu să se detensioneze cât mai repede. Ne rugăm și sperăm ca situația să se calmeze cât mai repede. Vom continua să urmărim îndeaproape evenimentele și suntem încrezători că, deși provizoriu, vor exista soluții pentru aducerea Luminii în România, poate chiar prin zboruri speciale sau militare.”

În 2020, din cauza pandemiei de COVID-19, Lumina Sfântă s-a pogorât la Ierusalim pe 18 aprilie, însă fără participarea credincioșilor. Aceasta a fost transportată apoi în România cu un avion special, iar distribuirea către credincioși s-a făcut în fața curților și la scările blocurilor, cu sprijinul preoților, voluntarilor și autorităților.
În trecut, în anul 1101, Lumina Sfântă nu s-a mai pogorât deloc din cauza profanării Cupolei Stâncii de către cruciați.

Conflictul actual a afectat deja turismul religios. Pelerinajele în Israel au fost suspendate pentru o perioadă nedeterminată, iar zeci de mii de români care merg anual în Țara Sfântă nu își vor putea efectua deplasarea de Paște.
Din 2009, Lumina Sfântă era adusă regulat în România de o delegație a Patriarhiei Române și distribuită imediat în biserici din întreaga țară. În acest moment, autoritățile religioase și diplomatice monitorizează situația, în speranța găsirii unor soluții de transport pentru a respecta tradiția creștinortodoxă.
Conflictul din Orientul Mijlociu rămâne principalul obstacol în aducerea Luminii Sfinte în România.