S-a încheiat renumărarea în mai multe județe din țară, conform informațiilor obținute de Realitatea PLUS. Birourile județene din Sibiu și Gorj au anunțat deja că au încheiat procesele verbale și le-au transmis Institutului Național de Statistică, așa cum cere procedura. Din informațiile obținute, mai bine de jumătate dintre județele din țară au finalizat procedurile, iar până la finalul zilei vor mai fi voturi de numărat în doar două județe și diaspora. Deja în țară au apărut mai multe incidente. În Cluj, un membru al Biroului Județean a sunat la poliție după ce i-au fost aduși sacii gata desigilați. Rezultatele renumărării voturilor trebuie finalizate până duminică, 1 decembrie, ora 22:00.
În Cluj, renumărarea voturilor a început cu tensiuni și cu intervenția oamenilor legii, după ce unul dintre reprezentanții Biroului Județean a reclamat că a găsit mai mulți saci desigilați. Potrivit deciziei autorităților, voturile din sacii nesigilați nu vor fi luate în considerare la renumărare.
O parte dintre birourile din țară au finalizat deja procesul de renumărare. Desigilarea sacilor cu voturi este consemnată într-un proces-verbal, în prezența autorităților. Versiunile scanate ale proceselor verbale trebuie trimise către Biroul Electoral Central până pe 1 decembrie, la ora 22. Originalele vor ajunge la BEC cel târziu pe 3 decembrie, la ora 16.
În timpul renumărării sunt verificate atât buletinele valabile, cât și cele nule. Experții au explicat că procesul este mult prea complicat și că este imposibil să se termine într-un termen scurt.
Imediat după ce a fost luată decizia renumărării voturilor, au apărut o serie de controverse referitoare la modul în care se va desfășura totul. Cele mai mari probleme semnalate sunt legate de faptul că nu pot participa observatori independenți și că procesul de numărare nu este filmat.
De asemenea, BEC a luat decizia că vor fi luate în calcul și voturile din sacii care sunt găsiți rupți.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Biroul Electoral Județean (BEJ) Sibiu a încheiat procesul de renumărare a voturilor, iar documentele rezultate vor fi înaintate și procesate de Institutul Național de Statistică, conform procedurilor legale. Acestea vor fi comunicate ulterior Biroului Electoral Central (BEC) conform deciziei acestuia.
„BEJ Sibiu a finalizat procesul de renumărare a voturilor. Documentele rezultate din procesul de renumărare urmează a fi înaintate și procesate de către Institutul de Statistica conform procedurilor și vor fi comunicate ulterior către BEC în conformitate cu decizia acestuia. BEJ Sibiu se va reloca la sediul Instituției Prefectului județul Sibiu, str. Andrei Saguna nr. 10, Sibiu”, au transmis autoritățile.
Curtea Constituţională a decis vineri, după două ore de discuții, să amâne pentru 2 decembrie o decizie pe solicitarea depusă de candidatul Cristian Terheş de anulare a rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale. Cu o zi în urmă, CCR a cerut Biroului Electoral Central renumărarea celor 9.465.257 de voturi din 24 noiembrie, operațiune care a început deja. În cazul unei decizii a Curții Constituționale de anulare a primului tur al prezidențialelor, acesta va fi reluat în 15 decembrie, iar al doilea tur ar fi în 29 decembrie, a declarat președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă.