Fostul primar al Sucevei, Ioan Lungu vrea să revină în PNL. Potrivit unor surse, acesta face demersuri pentru revenirea în Partidul Național Liberal.
Ioan Lungu a fost exclus din PNL la inceputul lunii ianuarie 2025. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi de catre Comitetul Director Județean al PNL Suceava.
Lungu a fost primar PNL al Sucevei în perioada 2004-2024, iar la alegerile locale de anul trecut liberalii suceveni au decis ca acesta să nu mai fie candidatul lor pentru un nou mandat, în favoarea fostului viceprimar Lucian Harșovschi. De precizat că ulterior, după alegerile locale, Ion Lungu și-a anunțat oficial susținerea față de PSD atât pentru alegerile parlamentare, cât și pentru cele prezidențiale care au avut loc la finalul anului trecut.