Primarul Orașului Vicovu de Sus, Vasile Iliuț este hotărât să continue proiectele de modernizare a orașului. Desi se afla la primul mandat, edilul a reușit să scoată din umbră comunitatea locală prin modernizare, promovarea tradițiilor și infrastructura școlară.
Sub sloganul “Am promis, am făcut, promitem și vom face!”, Vasile Iliuț a făcut un bilanț al mandatului pe care vi-l prezentăm:
Finalizarea proiectelor aflate în diferite stadii de implementare/Inițierea de proiecte noi pentru dezvoltarea și modernizarea orașului Vicovu de Sus
Împreună cu voi am realizat în mai puțin de un mandat următoarele investiții:
- Modernizarea prin betonare sau asfaltare a străzilor: Calea Cernăuți, Fermei, Unirii, Romană, Câmpului, Gării, Măgura, Zorilor, Horia;
- Refacerea străzilor: Ion Nistor, Mihai Eminescu, Obcinii, George Călinescu, Victoriei;
- Amenajarea de trotuare și realizarea rețelei de iluminat pietonal led multicolor în localitatea Bivolărie;
- Modernizarea rețelei de iluminat public în Bivolărie și pe străzile Calea Cernăuți și Ștefan cel Mare;
- Construirea unei grădinițe cu program prelungit;
- Dotarea celor 5 unități de învățământ preuniversitar cu mobilier, echipamente digitale și materiale didactice;
- Modernizarea corpului 2 al Școlii Gimnaziale nr. 1;
- Înființarea Clubului Sportiv Vicovu de Sus;
- Amenajarea unui teren de fotbal cu gazon artificial;
- Inițierea și desfășurarea de activități cultural-artistice, sportive, sociale, educative și religioase menite să promoveze orașul la nivel național;
- Elaborarea în format GIS a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă și a Strategiei de Dezvoltare Locală Durabilă al orașului Vicovu de Sus;
- Construirea unei hale auto pentru utilajele primăriei și modernizarea sediului primăriei orașului Vicovu de Sus;
- Construirea unui grup sanitar în piața mixtă a orașului Vicovu de Sus;
- Achiziționarea și distribuirea de pubele gospodăriilor din orașul Vicovu de Sus;
- Achiziționarea unei autoutilitare și a unui buldoexcavator pentru întreținerea domeniului public al orașului Vicovu de Sus;
- Redeschiderea punctului de trecere a frontierei Vicovu de Sus – Crasna.
Sunt în curs de implementare următoarele proiecte:
- Extinderea rețelelor de apă și construcția rețelelor de apă uzată;
- Înființarea unei rețele de distribuție a gazelor naturale;
- Construirea unei rute ocolitoare a orașului Vicovu de Sus pentru fluidizarea traficului rutier;
- Amenajarea și modernizarea de șosele pe traseele de transport public local (18 km);
- Înființarea unui Centru de Colectare prin Aport Voluntar care să asigure colectarea separată a deșeurilor;
- Înființarea a 25 de insule ecologice digitalizate;
- Construirea și dotarea unui ambulatoriu de screening în orașul Vicovu de Sus;
- Construirea si dotarea unei școli gimnaziale cu 12 săli de clasă;
- Construirea, echiparea și operaționalizarea primei creșe în orașul Vicovu de Sus;
- Actualizarea în format GIS a Planului Urbanistic General (P.U.G.) al orașului Vicovu de Sus;
- Reabilitarea moderată a 8 clădiri publice;
- Îmbunătățirea mobilității urbane prin amenajarea de piste de biciclete aferente străzilor: Calea Bucovinei, Calea Cernăuți, Ștefan cel Mare precum și în Lunca Sucevei;
- Organizarea transportului public nepoluant la nivelul orașului (10 microbuze și 2 autobuze electrice) și înființarea de stații de încărcare pentru autovehicule electrice;
- Organizarea unui centru de control și monitorizare a traficului în orașul Vicovu de Sus;
- Realizarea unui sistem integrat de semafoare interconectate în orașul Vicovu de Sus;
- Digitalizarea transportului public în orașul Vicovu de Sus;
- Înființarea unui parc fotovoltaic care să asigure necesarul de energie pentru întreg orașul;
- Extinderea rețelelor electrice și eficientizarea sistemului de iluminat public.
În prezent, în orașul Vicovu de Sus, sunt în implementare proiecte în valoare de peste 80 de milioane de euro.
Dacă în mai puțin de un mandat am reușit să aducem orașul Vicovu de Sus “pe drumul cel bun” cu siguranță în următorii 4 ani vom realiza:
- Modernizarea tuturor drumurilor de interes local;
- Amenajarea și modernizarea de trotuare și parcări;
- Amenajarea de stații inteligente de așteptare pentru călători;
- Construirea și dotarea unei remize de pompieri pentru situații de urgență;
- Construirea și dotarea unei biblioteci în aer liber și a unui teatru de vară destinat activităților culturale;
- Construirea unui bazin de înot didactic;
- Construirea și dotarea sălilor de sport în cadrul fiecarei unități de învățământ;
- Amenajarea de spații recreative și locuri de joacă;
- Reabilitarea esplanadei centrale a orașului;
- Amenajarea zonei de promenadă pe digul din proximitatea râului Suceava;
- Reabilitarea Casei Memoriale Ion Nistor;
- Trecerea în subteran a cablurilor;
- Construirea unui nou drum național între viitoarea autostradă A7 și Vama Vicovu de Sus în cadrul proiectului „Drum de legătură Autostrada A7 – PTF Climăuți – PTF Vicovu de Sus”;
- Digitalizarea administrației și a serviciilor publice.
“Prin investiții în infrastructură, sănătate, mediu și educație, ne propunem să oferim locuitorilor orașului Vicovu de Sus un mediu mai bun de viață și noi oportunități,, este mesajul edilului către localnici.