O parte din conturile deținute de Primăria Siret au fost blocate, pentru că administrația locală nu a avut destui bani să plătească ratele la creditul pentru programul „Utilități și mediu”. Guvernul ar fi trebuit să ofere o sumă de 340.120 de lei, care era prevăzută în bugetul de stat, dar banii nu au ajuns încă. Primarul orașului, Adrian Popoiu, susține că administrația locală ar fi putut să plătească ratele, dacă Guvernul ar fi decontat măcar cheltuielile făcute în gestionarea crizei pentru refugiați.
Primăria Siret a cheltuit aproximativ 100.000 de euro privind racordarea la electricitate și curentul electric consumat la corturile amenajate la frontiera de la Siret, curățenia, vidanjarea, apa, încălzirea etc. 70% din sumă o reprezintă doar plata facturilor pentru cazarea refugiaților ucraineni.
Primarul a încercat tot felul de demersuri pentru a obține banii de la Guvern, dar a fost în zadar, motiv pentru care conturile au ajuns să fie blocate, de mai mult de o săptămână.
„Frustrarea mea este imensă. Autoritățile județene s-au implicat foarte mult să ne sprijine, și prefectul și președintele Consiliului Județean și șeful ISU, toată lumea, dar rezolvarea problemei nu ține de ei, ci de Guvern. Sunt supărat și dezamăgit, răspunsul guvernanților este dezamăgitor. Să nu mai văd unul pe-aici, să nu mai vină nimeni să ne mulțumească pentru nimic. Cu mulțumiri nu putem plăti facturile. I-am ajutat pe refugiați din empatie, eforturile noastre au fost incomensurabile și am făcut tot ce ține de noi pentru a-i susține pe acești oameni, dar de la București nu te respectă nimeni pentru nimic”, a spus Adrian Popoiu, primarul orașului Siret.
Acest lucru a dus și la blocarea unor proiecte a căror finanțare era asigurată din credite, la situația în care nu s-a putut efectua plata firmelor și la retragerea muncitorilor de pe șantiere.