administratie

Primăria Horodnic de Sus are doar 10 angajați

Administrația locală din comuna Horodnic de Sus din judetul Suceava trece printr-un amplu proces de reorganizare, iar unele primării devin exemple de eficiență cu resurse minime. Este și cazul unei comune din județul Suceava, unde doar câțiva angajați gestionează activitatea pentru mii de locuitori. Modelul ridică întrebări, dar și interes, în contextul schimbărilor din sectorul public.

Noua reorganizare din administrația publică locală aduce în prim-plan un caz aparte din județul Suceava. Primăria comunei Horodnic de Sus funcționează cu doar 10 angajați, deși deservește aproximativ 5.000 de locuitori.

Aflat la al treilea mandat, primarul Valentin Luța spune că eficiența vine din organizare și din faptul că fiecare angajat își îndeplinește clar atribuțiile. Structura instituției acoperă toate domeniile esențiale, de la registru agricol și urbanism, până la asistență socială și relația cu cetățenii.

Valentin Luța, primar

„Este posibil, pentru că ne facem fiecare treaba. Asta este important, să ne facem treaba și să fim fermi convinsi că remunerația pe care o primim trebuie justificată.

Avem contratul, avem secretar, avem registru agricol, avem urbanismul, avem atenție social, avem o colegă pe partea de registru, evidențe, petiții și așa mai departe și corespondențe și tot ce ține de relație cu publicul. Avem în cei 10 angajați și o doamnă care întreține curățenia în primărie și un pasnic.

Potrivit noilor reguli stabilite la nivel guvernamental, primăria ar avea posibilitatea să angajeze încă aproximativ 20 de persoane, însă administrația locală funcționează în continuare cu echipa restrânsă.

Valentin Luța, primar

„Păi am primit prin corespondență de la Prefectură repartizarea de posturi și noi am putea să angajăm după reducere pe care au fost făcute, () am putea să angajăm până la 29 de persoane. Deci avem încă 19 posturi și sunt practic vacante. ”

Chiar și în aceste condiții, comuna reușește să atragă fonduri europene și să gestioneze un buget de aproximativ 14 milioane de euro. Autoritățile locale spun că vor păstra aceeași direcție, mizând pe eficiență și pe experiența acumulată în ultimii ani.