Un primar PSD din județul Olt a anunțat că va demisiona. Nicolae Stan, edilul comunei Colonești, și-a anunțat intenția de a se retrage din funcție și a lansat un atac fără precedent la adresa actualei conduceri a Partidului Social Democrat.
Primarul susține că nu a primit sprijin pentru proiectele importante ale localității și afirmă că PSD s-a îndepărtat de problemele reale ale oamenilor.
Un primar PSD a anunțat că se retrage din funcție. Când își va depune Nicolae Stan demisia
Edilul a anunțat că va renunța la funcția de primar pe 19 iulie, chiar de Ziua Comunei Colonești. Tot atunci va decide dacă va rămâne sau nu membru al PSD.
„Nemulţumit total de actuala conducere a PSD central, dar şi a PSD Olt, eu, Nicolae Stan, îmi anunţ concetăţenii, dar şi pe liderii actuali ai partidului, în ansamblul său, că îmi voi da demisia din funcţia de primar, cu ocazia celei de-a 25-a ediţii a Zilei Comunei Coloneşti, stabilită din data de 19 iulie a.c. Personal, am fost preşedinte al PSD Coloneşti la o distanţă de timp relativ scurtă, după Revoluţie, şi până la 14 decembrie 2023. O viaţă întreagă am muncit pentru acest partid şi pentru oamenii acestei comune. Dar, astăzi, spun răspicat: partidul în care am crezut m-a dezamăgit profund!
Repet, spre luare aminte: pe 19 iulie a.c., de Ziua Comunei, la cea de-a 25-a ediţie, îmi voi da demisia din funcţia de primar şi, în raport de evoluţia PSD central, voi hotărî şi demisia din calitatea de membru PSD. Spun asta, pentru că, sub conducerea lui Grindeanu partidul se duce în cap. Doar o schimbare de viziune a preşedintelui României, Nicuşor Dan, precum şi o alta a lui Grindeanu din fruntea PSD, mai pot salva România. În caz contrar, alegerile anticipate, pe care nu prea şi le doresc nici PSD şi, probabil, nici AUR, cu toate procentele ridicate ale acestei formaţiuni aşa-zise naţionaliste„, a spus Nicolae Stan într-o scrisoare deschisă, preluată de presa locală.
Primarul a precizat că va lua, ulterior, o decizie și în privința apartenenței sale la PSD.
Un primar PSD, atac direct la adresa liderilor PSD. Ce reproșuri le aduce
Nicolae Stan afirmă că localitățile rurale din județul Olt au fost ignorate de conducerea partidului și că proiectele importante ale comunei nu au primit sprijinul promis.
„Au sfidat comunităţile rurale ale judeţului Olt, inclusiv comuna Coloneşti, comună care trebuia sprijinită pentru proiectele importante pe care le-am realizat aici. Nu mai are rost să intrăm în toate detaliile. Poate că este deja prea târziu. Dar un lucru îl spun cu fruntea sus: în toţi aceşti ani am realizat investiţii de peste 2.000 de miliarde de lei în comuna Coloneşti. Astăzi, avem apă, gaze, asfalt aproape peste tot. Avem canalizare în toate cele nouă sate. Avem drumuri agricole asfaltate prin fonduri europene. Am schimbat faţa comunei împreună cu oamenii acestei localităţi„, a mai adăugat edilul.
Edilul spune că a solicitat în repetate rânduri sprijin pentru finalizarea unor investiții, însă promisiunile primite de la conducerea partidului nu s-au concretizat.
„Dar pentru că propriu-mi partid, care se pretinde partid de stânga, nu m-a sprijinit, atunci când aveam nevoie de ajutor, pentru plata constructorilor şi finalizarea investiţiilor, în ciuda promisiunilor făcute de Marcel Ciolacu, care a spus că nu e moldovean, ci e român (sic.!), şi de cei din jurul său, am hotărât să îmi dau demisia atât din funcţia de primar şi mă voi gândi bine dacă voi mai fi simplu membru PSD.
De altfel, pe Marcel Ciolacu, l-a durut în «organul sexual» de deficitul bugetar (vezi declaraţia altui habarnist – ministrul PNL, Boloş), exact acolo unde l-a durut şi pe ministrul Culturii Demeter András István, spunând că el este ungur. Păi, dacă e ungur şi vorbeşte ca la uşa cortului, ce caută în fruntea Ministerului Culturii din România?”, a continuat Stan.
Ce proiecte spune că au fost blocate
Printre motivele de nemulțumire invocate de edil se află și dificultățile întâmpinate în finalizarea rețelei de gaze din comună.
„Plec cu un gust amar. Plec din funcţia de primar, cu amărăciunea unui om care a muncit o viaţă pentru comunitatea lui şi care, atunci când a avut nevoie de sprijin, a fost lăsat singur. În ultimul timp, am avut două proiecte mari pentru această comună. Două proiecte de suflet. Primul a fost introducerea gazelor. Am fost printre primele comune din judeţul Olt şi din Oltenia care au început această lucrare.
Am mers de sute de ori la Bucureşti pentru ea. La un moment dat, mai aveam nevoie de 80 de miliarde de lei pentru a termina şi reţeaua din satele Chelbeşti, Vlaici şi Cârstani. Nu am fost ajutat. Nici de organizaţia judeţeană, nici de cea centrală. Şi spun asta direct despre Paul Stănescu, fost secretar-general al PSD, care ar fi trebuit să sprijine judeţul Olt şi comunităţile lui. Nu s-a făcut nimic. S-a făcut doar pentru cercurile de interese şi pentru aplaudaci, gen pseudo-ministrul agriculturii, Florin Barbu„, a mai precizat edilul.
Acesta a susținut că nici proiectul privind construirea unui complex sportiv în comună nu a mai avansat, deși fusese aprobat și se afla în etapa premergătoare licitației.
Un primar PSD, atac direct la Sorin Grindeanu. Ce mesaj i-a transmis
În scrisoarea sa, Nicolae Stan a lansat și un avertisment adresat actualului lider PSD, considerând că partidul riscă să piardă și mai mult din încrederea electoratului.
„Îi spun direct lui Sorin Grindeanu: dacă PSD continuă în acest fel, se va alege praful de partid. Un partid mare nu poate supravieţui doar din funcţii şi compromisuri. Un partid mare trebuie să aibă curaj, iniţiativă şi respect pentru popor. PSD are peste 2.000 de primari şi 26 preşedinţi de consilii judeţene, din 41. Dacă ar fi avut curajul să se întoarcă la oameni şi să renunţe la jocurile de culise, ar fi putut câştiga din nou încrederea românilor. Dar, a preferat să stea la ciolan şi să se certe zilnic cu PNL şi USR, în timp ce oamenii suferă. Nici n-au curajul să guverneze, după ce au dărâmat Guvernul Bolojan„, a mai spus el.
Cum își încheie Nicolae Stan mandatul
La finalul mesajului, primarul din Colonești a afirmat că rămâne fidel valorilor de stânga și le-a mulțumit locuitorilor comunei pentru sprijinul acordat de-a lungul anilor.
„Eu sunt om de stânga şi voi rămâne om de stânga, până în ultima zi a vieţii mele. Sunt de partea oamenilor simpli, a celor care muncesc şi duc greul acestei ţări. Am 58 de ani de muncă în administraţie şi în viaţa publică. Am fost şi deputat. Dar cea mai mare onoare pentru mine a fost să fiu primarul acestei comune. Le mulţumesc oamenilor din Coloneşti pentru încredere, pentru sprijin şi pentru respectul pe care mi l-au arătat în toţi aceşti ani. Voi rămâne lângă ei cât voi mai trăi, ca om al locului şi ca vecin al lor”.
El a mai spus că, la cele mai recente alegeri, PSD a obţinut la Coloneşti peste 96% din voturi la Consiliul Local, 97% la preşedintele Consiliului Judeţean şi 96% la Consiliul Judeţean, însă consideră că PSD s-a îndepărtat de problemele oamenilor.
„Am tras pentru partid până în ultima clipă. Am tras şi pentru Marcel Ciolacu. Dar oamenii văd adevărul şi nu mai pot fi minţiţi la nesfârşit. Plec cu sufletul greu. Nu pentru că pierd o funcţie. Funcţiile sunt trecătoare. Plec trist, pentru că văd în ce direcţie merge România şi pentru că partidul în care am crezut o viaţă întreagă s-a îndepărtat de oameni. Istoria îi va judeca pe toţi. Eu plec cu conştiinţa împăcată că am făcut tot ce am putut pentru comuna Coloneşti şi pentru oamenii ei„, a concluzionat Nicolae Stan.

