Prima etapă a Recensământului populaţiei şi locuinţelor, autorecenzarea, începe luni şi se va desfăşura până pe data de 15 mai.
Site-ul Recensământului poate fi accesat la adresa recensamant.românia.ro. Este pentru prima dată în cadrul unui recensământ derulat în ţara noastră când există o variantă de autorecenzare.
Începe autorecenzarea
Luni, 14 martie 2022, începe autorecenzarea, prima etapă de colectare a datelor de la populație pentru Recensământul Populației și Locuințelor (RPL 2021) care presupune, în premieră pentru România, două aspecte:
autorecenzarea online;
autorecenzarea online asistată (ARA), pentru îndrumarea persoanelor cu abilități digitale mai reduse.
Fiecare persoană, indiferent de cetățenie, cu reședință obișnuință în România (care trăiește pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 12 luni) se poate autorecenza în doi pași:
– pasul unu: persoana accesează PLATFORMA DE AUTORECENZARE și completează formularul de pre-înregistrare pentru ea însăși și pentru membrii gospodăriei din care face parte;
– pasul doi: persoana care a făcut pre-înregistrarea și membrii gospodăriei sale (pe care i-a trecut în formularul de pre-înregistrare) vor primi un link la adresa/adresele de email indicate, fiecare link conducând la chestionarul individual de recensământ.
La finalul chestionarului, după completare, se apasă butonul „Finalizare” și chestionarul completat este transmis în baza de date a recensământului.
Toate persoanele care se autorecenzează trebuie să completeze chestionarul în funcție de situația avută la momentul de referință al recensământului care este la ora 00:00 din ziua de 1 decembrie 2021.
Autorecenzarea este disponibilă populației, în perioada 14 martie – 15 mai 2022 și se poate realiza de pe orice dispozitiv electronic (telefoane inteligente, tablete, laptopuri, desktopuri etc.).
Autorecenzarea online asistată se poate face în spații special amenajate de fiecare primărie fie pe tabletele recenzorilor ARA, fie de pe propriile dispozitive electronice, cu sprijinul unui recenzor.
RPL 2021 este primul din România organizat integral în format digital. Întregul proces al colectării datelor se va desfășura cu asigurarea confidențialității și protecției totale a informațiilor.
România se află la al treisprezecelea recensământ din istorie și al patrulea după Revoluția din 1989.
Institutul Național de Statistică (sediul central și direcțiile teritoriale de statistică) mulțumesc în mod deosebit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) și primăriilor pentru suportul tehnic, logistic și informațional oferit.
Pentru informații detaliate privind desfășurarea RPL 2021 vă rugăm să consultați www.recensamantromania.ro (site pe care se găsește PLATFORMA DE AUTORECENZARE).