Joi, 24 octombrie, Gheorghe Șoldan a preluat oficial mandatul de președinte al Consiliului Județean Suceava și a adresat sucevenilor cu un mesaj plin de energie și determinare. „Am preluat cu onoare și emoție mandatul de președinte al Consiliului Județean Suceava, conștient de responsabilitatea care vine odată cu această funcție,” a declarat el, subliniind importanța rolului pe care îl va îndeplini.
Un accent deosebit a fost pus pe colaborarea între consilierii județeni. „Îmi doresc să colaborăm cât mai bine, să lăsăm deoparte mizele politice și să luăm deciziile de care are nevoie județul nostru,” a afirmat Șoldan, exprimându-și dorința de a construi o administrație eficientă, bazată pe rezultate.
Noul președinte al CJ Suceava a subliniat își dorește o conducere care să pună accent pe meritele echipei, nu pe realizările unui singur individ. „O echipă a sucevenilor, indiferent de partidul din care facem parte, care să tragă pentru județul nostru,” a explicat Șoldan, făcând apel la unitate și colaborare pentru binele comun.
În mesajul său, Gheorghe Șoldan a reamintit că fiecare localitate din județ contează în procesul de dezvoltare. „Crezul meu este simplu și l-am spus de foarte multe ori: Dezvoltând fiecare localitate, dezvoltăm județul,” a spus el, subliniind importanța unei dezvoltări echitabile, fără a lăsa în urmă nicio comunitate, așa cum, ”din păcate, s-a întâmplat ani de zile”.
Șoldan a reafirmat angajamentul său pentru investiții în infrastructură, educație, sănătate și turism, considerând aceste domenii esențiale pentru progresul județului Suceava. „Eu voi face tot ce ține de mine să găsesc finanțările de care județul Suceava are atât de multă nevoie,” a promis noul președinte, recunoscând din nou sprijinul premierului Marcel Ciolacu, „Cu sprijinul Guvernului, vom face pași importanți în realizarea obiectivelor noastre comune.”
Gheorghe Șoldan a subliniat, de asemenea, că este timpul pentru acțiuni concrete. „E timpul să trecem de la ‘desene’ și studii de fezabilitate la fapte concrete”, a spus el, referindu-se la trecerea de la planificare la realizări tangibile.
Acesta a amintit și faptul că, la doar patru ani după ce a devenit cel mai tânăr parlamentar al județului, acum a ajuns cel mai tânăr președinte de consiliu județean din România.
„S-a încheiat o etapă, începe alta. Una în care vreau să facem ÎMPREUNĂ în patru ani cât nu au făcut alții în 12”, a declarat el, arătându-și ambiția de a accelera dezvoltarea județului.
În încheiere, Gheorghe Șoldan le-a mulțumit sucevenilor, atât celor care l-au votat, cât și celor care au ales altfel. „Vă asigur pe toți că voi munci cu aceeași determinare pentru binele tuturor,” a promis el, adăugând că dorește să câștige încrederea celor care nu l-au susținut prin fapte concrete.
Noul președinte al Consiliului Județean și-a reafirmat deschiderea față de dialog și colaborare: „Voi fi mereu deschis la dialog, pentru că soluțiile se găsesc doar prin înțelegere și colaborare,” a spus el. „Să lucrăm împreună pentru fiecare localitate, să dezvoltăm acest județ și să ne mândrim peste patru ani cu tot ce am realizat.”