Urmărirea penală pentru infracţiuni săvârşite de judecători şi procurori se efectuează de magistraţi desemnaţi, arată Legea pentru modificarea Legii privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, precum şi pentru modificarea Legii 135/2010 privind Codul de Procedură Penală, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
De la data intrării în vigoare a legii, sunt de competenţa Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi infracţiunile săvârşite de judecătorii şi procurorii, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, precum şi de judecătorii Curţii Constituţionale a României.
De asemenea, potrivit actului normativ, sunt de competenţa Parchetului de pe lângă Curtea de apel şi infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii, tribunale, tribunale militare şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe.
Pentru aceste infracţiuni, urmărirea penală se efectuează de procurori anume desemnaţi, pentru o perioadă de patru ani, potrivit procedurii prevăzute.
Numărul minim de procurori din cadrul Secţiei de urmărire penală desemnaţi este de 14, iar numărul minim al procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel desemnaţi este de 3 pentru fiecare dintre acestea, în limita numărului de posturi prevăzut în statele de funcţii şi de personal.
Evaluarea necesarului de procurori desemnaţi în vederea efectuării urmăririi penale a infracţiunilor prevăzute se
realizează o dată la şase luni, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie formulând propuneri corespunzătoare de modificare a numărului de procurori, pe care le înaintează în vederea aprobării Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.