RELIGIE

Preotul Pangratie de la Schitul Mitocul Dragomirnei isi sărbătoreste astazi ziua de naștere

Preotul Pangratie de la Schitul Mitocul Dragomirnei isi sărbătoreste astazi ziua de naștere. Credinciosii i-au cântat  astăzi, după slujba religioasă ,  La mulți ani!.  Fața bisericească slujeste de  aproximativ 25 de ani la acest schit.

In pădurea Dragormirna, mai exact la aproximativ trei kilometri de Mănăstire, se află schitul „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, unic în zonă prin arhitectura sa. Biserica a fost sfințită în anul 2002 și este făcută numai din bârne îmbinate în stil dacic. „Pentru că nu-mi plăcea orașul, m-am rugat la Dumnezeu să stau în pustiu, la liniște. S-a întâmplat să fiu bolnav și am venit până aici, la barieră, să vizitez poiana, atunci am văzut prima oară stejarul de aici și am zis: Doamne, dacă o să fiu sănătos, o să ridic aici cea mai frumoasă biserică din lume”, destănuia în urmă cu câțiva ani,  părintele Petru Hanu Pangrati, ctitorul Schitului „Sf. Apostoli Petru și Pavel.

Părintele a mai povestit că a reușit să ridice acest complex monahal împreună cu un sobor de maici, cu ajutorul credincioșilor și al unor oameni de afaceri foarte generoși. Această biserică, invită la liniște și reculegere.

Așezământul de cult se află în „Poiana lui Anton”, în mijlocul pădurii Dragomirna, ajungându-se până acolo pe un drum pietruit.

Preotul Hanu Petru Pangratie de la Schitul Mitocu Dragomirnei spunea că a decis să ridice un lăcaș de sfânt după ce în vis i-a apărut un înger care l-a întruchipat pe Maica Domnului. ““ Dormeam în chilie și am avut un vis, mi-a apărut un înger, o femeie cu părul lung și fața albă ,era chipul Maicii Domnului ,aveam să înțeleg după ce m-am trezit. M-a privit lung însă nu mi-a spus nimic. Am încercat să deslușesc acest vis , aceast taină , era un semn, a fost o revelație pentru mine și de atunci parcă am căpătat putere. Niciodată nu m-au speriat greutățile și problemele. Totdeauna am știut că având credință lucrurile se vor rezolva. Acest loc pe care l-am ales pentru ridicarea acestui așezământ monahal, pe aceast deal, în pădurice este mirific. Am credința că într-o bună zi vom sluji în biserica cu hramul Sfinților Apostoli “Petru și Pavel”, a spus preotul Hanu Petru Pangratie. El consideră că cei prezenți la hramul schitului  au  venit “nu numai gândindu-se la hrana materială ci și la cea spirituală”.   Totodată, preotul i-a îndemnat pe părinți să educe copii în spiritul credinței.

Fața bisericească mai destănuie că a ajuns aici printr-o minune, „pentru că nu-mi plăcea orașul și m-am rugat la Dumnezeu să stau în pustiu, la liniște. S-a întâmplat să fiu bolnav și am venit până aici, la barieră, să vizitez poiana, atunci am văzut prima oară stejarul și am zis: Doamne, dacă o să fiu sănătos o să ridic aici cea mai frumoasă biserică din lume”.

S-a întâmplat ca atunci când săpau o fântână, să găsească o piatră în forma unui lăcaș de cult, preotul Pangratie considerând că aceasta este un smen de la Maica Domnului pentru ca lăcașul de cult să fie construit.

Complexul monahal a  fost înființat în anul 2002 prin osteneala părintelui Pangratie Petru Hanu, care, împreună cu un sobor de maici și cu ajutorul credincioșilor, au reușit să ridice acest schit. Lăcașul monahal cuprinde paraclisul Acoperământul Maicii Domnului, biserica cu hramul Sfinților Apostoli „Petru și Pavel” , altar de vară, un prăznicar , chilii, un hectar de teren agricol și anexe care adăpostesc animale și unde sunt depozitate  furaje.  Schitul este de măicuțe și numără șapte  viețuitori: șase măicuțe și un duhovnic.

In cei aproape 11 ani de când a fost pusă piatra de temelie și a fost sfințit locul unde urma să se ridice schitul de către IPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților,  părintele a reușit  prin mila credincioșilor să ridice un complex monahal ca din poveste. ~nceputurile ridicării acestui complex au fost greoaie, piedici, multe obstacole,  acum construcţiile sunt  gata incluisiv, la biserică din lemn, construcţie ce înnobilează locul liniștit din poiană.Credincioșii care vin special la schit  în căutarea liniștii sufletești, pleacă acasă cu speranța în suflet că problemele le vor fi rezolvate după ruga aprinsă în fața icoanei Maicii Domnului și a icoanei Sfinților Apostoli „Petru și Pavel”. {i mai spun ceva cei de la Shitul Sfinților Petru și Pavel  că puterea unei mănăstiri nu vine numai de la cei care  slujesc acolo, ci de la credința celor care vin să se roage. Cu căt un așezământ monahal  este mai iubit, cu atăt miracolele înfăptuite acolo sunt mai puternice și mai numeroase.Unii spun că miracolele întăresc credința oamenilor. Alții spun că fără credință nu ar exista miracole. Și totuși, pentru momentele de cumpănă ale vieții, cu toții avem nevoie, deopotrivă și de miracole și de credință.