Începe Postul Sfinților Petru și Pavel cu neliniște în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Pe vremea când în fruntea Arhiepiscopiei se afla IPS Pimen aproape că era o linsite de mormânt în toate lăcașurile de cult din județul Suceava însă de al venirea lui IPS Calinic întreaga ortodoxie este tulburată. Chiar și întrega conducere a județului, instituțiile statului par a fi supuse lui IPS Calinic.
Preotul Claudiu Vrăjitoriu va preda astăzi, parorhia noului preot adus de IPS Calinic, Oprea George Calinic. Potrivit unor surse din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, fața bisericească care a crescut și slujit alături de tatăl său în Liteni este nevoit să treacă pe locul doi pentru că așa vrea marele Calinic. Jurnaliștilor le transmite IPS Calinic că dacă scriu îi dă în judecată. Acesta vrea ca toți să tacă în fața lui și să inchidă gura presei nu numai preotilor și cerdincioșilor.
Preotul adus de la Constanța pare însă cel mai indrituit să conducă biserica din Liteni. O parte a localității pentri că în oraș sunt două lăcașuri de cult.
Credincioșii și-au exprimat nemulțumirea în câteva rânduri de aducerea preotului Oprea dar fără vreun rezultat.
Surse din cadrul aceleșai arhiepiscopii susțin că dacă preotul Claudiu Vrăjitoriu nu predă parorhia va fi băgat în Consortiu pentru a fi luate măsuri disciplinare împotriva sa. ,, Din ce am înțeles IPS Calinic a spus că dacă nu ascultă îl și cateristeste. Luni va preda parorhia în prezența protopopului Dulgheru,, ne-au transmis același surse.
Preotul Claudiu Vrăjitoriu însă nu vrea să comenteze asupra deciziei luate de sultanul Calinic. stiridinbucovina.ro îi amintește conducerii Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților că libertatea presei este prevăzută în CONSTITUȚIE.
Libertatea presei este garantată în România prin Articolul 30 din Constituția României, care protejează dreptul la liberă exprimare și interzice cenzura. Conform legii fundamentale, nicio publicație nu poate fi suprimată.
In imagine este preotul Oprea

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

