Premierul Ucrainei, Denis Şmîhal, a plecat astazi dimineață la București cu coloana oficială prin PCTF Siret. Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, într-o declaraţie de presă comună susținută alături de omologul său ucrainean Denis Şmîhal, că România va continua să fie alături de Ucraina „atâta timp cât va fi nevoie”, inclusiv în procesul de reconstruire a ţării.
„Salut prezenţa astăzi (vineri – n.r.), la Bucureşti, a prim-ministrului Ucrainei, domnul Denys Shmyhal. Mă bucur să ne vedem la scurt timp după convorbirea telefonică pe care am avut-o la 27 iunie imediat după preluarea mandatului de Prim-ministru al României. Aşa cum am transmis şi atunci, i-am spus şi astăzi domnului prim-ministru că eu şi Guvernul pe care îl conduc vom continua să acordăm sprijin deplin şi consistent pentru Ucraina. Suntem uniţi împotriva agresiunii militare a Federaţiei Ruse şi a actelor de barbarie şi laşitate îndreptate împotriva poporului ucrainean. Pierderea de vieţi nevinovate în acest conflict fără sens trebuie să înceteze! Exprim încă o dată sprijinul total pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, a afirmat Ciolacu.
Şeful Guvernului de la București a transmis că România este solidară cu Ucraina şi va sprijini acest stat atâta timp cât va fi necesar, cât şi în procesul de reconstruire a acestui stat.