GENERAL

Premierul Marcel Ciolacu: „Eu nu măresc TVA, poate mărește Iohannis”

Premierul Marcel Ciolacu a lansat un atac virulent la adresa președintelui Iohannis, după ce șeful statului a cerut o colectare mai bună a TVA. Liderul PSD spune că Iohannis a început să se implice deja în campania pentru alegerile prezidențiale, după ce l-a luat pe Nicolae Ciucă la întâlnirile NATO. Liderul PSD pune că nu are alte așteptări de la șeful statului, decât să atace PSD în campanie.

”Când am preluat funcţia de premier, toţi analiştii şi experţii, inclusiv Comisia, mi-au cerut să măresc TVA, lucrur care era foarte uşor de implementat dar un lucru foarte incorect, pentru că în acel moment puneai o taxă neţinând cont de cât anume câştigi, o taxă egală pentru toată lumea, şi pentru cei care câştigă foarte puţin care mai ales pentru cei care câştigă foarte mult. Era total incorect”, a spus Ciolacu. El a precizat că atunci când a luat mandatul de premier, valoarea inflaţiei era de două cifre”, a spus Ciolacu după şedinţa Consiliului Naţional al PSD.

”Am ajuns luna aceasta la o inflaţie de 4,9%, decizia mea. Cu mai multă muncă, cu mai mult scandal, cu ministrul Finanţelor, coordonarea cheltuielilor. Adică, volumul de muncă a fost însutit faţă de o decizie simplă de a mări TVA”, a adăugat preşedintele PSD.

”Este exclus ca TVA să se mărească, este total încorect, într-o societate dezvoltată, să pui povara, să fie plată şi egală pentru toată lumea. Nicio societate dezvoltată din lume nu ia astfel de măsuri, ca cei bogaţi să aibă aceeaşi povară cu cei săraci. Nu există o astfel de abordare. Dacă dommul preşedinte Iohannis ajunge prim-ministru, sunt ferm convins că are un plan al dânsului. Ţinând cont că este un om de dreapta, poate dânsul măreşte TVA-ul. Dar, cred că reprezentarea PSD din Parlament va fi suficient de mare ca să nu se întâmple acest lucru”, a precizat Ciolacu.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Washington, că nu ne aşteaptă nicio criză economică, nu ne aşteaptă creşteri fantastice de taxe, dar nici nu cred că putem să ne aşteptăm la austeritate guvernamentală în an electoral. El a mai spus că după alegeri, guvernul care se va constitui va trebui să ia măsuri pentru a creşte colectarea.