Premierul Marcel Ciolacu, care se află în vizită la Suceava, a mers vineri dimineaţă la o terasă împreună cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, şi preşedintele ales al Consiliului Judeţean, Gheorghe Şoldan și primarul ales Vasile Rîmbu, cei patru mâncând poale-n brâu, cozonac şi pandişpan cu vişine, bunătăți cu care Bucovina se mândrește.
Premierul a lăsat să se înțeleagă că e greu să reziști bunătăților din zona Bucovinei:
„Asta păţeşti când ieşi la o cafea în Suceava! Începi de dimineaţă cu poale-n brâu, cozonac şi pandişpan cu vişine! PS: Acum înţeleg şi lupta lui George cu silueta”, a scris preşedintele PSD într-o postare pe Facebook.
În imagini, premierul Ciolacu stă la terasă împreună cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, şi preşedintele ales al Consiliului Judeţean, Gheorghe Şoldan.
Premierul a vizitat, la Suceava, și fabrica de mezeluri Carpatis.