administratieULTIMA ORĂ

Premierul Ciuca, miniștii Bode și Attila prezenți joi în Suceava. Șefa CNI vine cu contractul de reabilitarea Palatului Administrativ, distrus de incendiu

Premierul Nicolae Ciuca, ministrul Internelor, Lucian Bode și  ministrul Dezvoltarii CSEKE Atila vor fi prezenți joi, 25 august, în Suceava. Prezenta va fi și șefa Companiei Naționale de Investiții (CNI), Manuela Pătrășcoiu care vine cu contractul de reabilitare a Palatului Administrativ, acesta din urma distrus de incendiul din luna martie 2021. Joi ar urma să fie semnat contractul de reabilitare a imobilului care adăpostea Instituția Prefectului și Consiliul Județean dar și biroul SPP Suceava si al unor servicii secrete.  Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur care este și liderul Organizaiei Județene a PNL a anunțat primarii ieri, în cadrul unei ședințe politice ce a avut loc la Gura Humorului. Deocamdată, edilii nu au fost anunțați de o întâlnire cu primarii, cert este că este posibil ca ediii liberali să fie anunțați telefonic in cursul zilei de maine.

Atat primul ministru cat si ministrul Internelor  participă si  în calitate de preşedinte şi secretar general al PNL din moment ce vin împreună la Suceava.

 

Vizită în Vama Siret

 

Premierul Nicolae Ciucă și ministrul Internelor, Lucian Bode  ar urma să ajungă și în Vama Siret. Cel mai probabil va avea loc o întâlnire cu structurile implicate în activitatea de la PCTF si Vama Siret în contextul razboiului din Ucraina și a refugiatilor. Cert este că traficul  către Vama Siret este în continuare infernal pentru autotrenuri si cisteerne. Dacă se spunea că în 20 iulie se va deschide Vama Vicovu de Sus, acest fapt nu s-a concretizat. De asemenea este de așteptat ca în septembrie să crească numărul femeilor care vor părăsi Ucraina.