ACTUALITATEBREAKING NEWSNAȚIONAL

Cum s-au făcut PSD și PNL că interzic cumulul pensiei cu salariul. „Specialii” cu cele mai mari venituri, între care Ciucă și Isărescu, le pot încasa pe ambele în continuare

Deputații au votat, miercuri, proiectul care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat. Numai că, pe ultima sută de metri, s-au introdus excepții de la regulă. Multe excepții, precum „specialii” de la Academia Română, BNR, Parlament, ASF, ANRE și ANCOM.

Printre beneficiari se numără Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, care în 2021 a avut venituri de la stat de peste 1,2 milioane de lei, sau fostul premier Nicoale Ciucă, liderul PNL și președintele Senatului, care a încasat, pe lângă venitul de la Palatul Victoria, și o pensie de serviciu de 214.990 de lei, aferentă anului 2021.

PSD și PNL s-au făcut că interzic cumulul pensiei cu salariul

Libertatea explică faptul că, în prima variantă votată în Comisia Juridică din Camera Deputaților, pe lista excepțiilor figurau, de exemplu, personalul didactic, personalul de îngrijire angajat de primărie, persoanele care sunt beneficiare de pensii de urmaș sau de invaliditate grad 3 personalul medico-sanitar din spitale, aziluri de bătrâni, asistenți personali ai persoanelor cu handicap sau asistenți maternali.

Numai că fix înainte de vcumul pensie salariu

otul final din Cameră, Comisia de Muncă a introdus noi excepții. De data aceasta e vorba de șefii unor instituții precum BNR, ASF, ANCOM sau ANRE.

USR: „Au obținut astăzi, cu câteva telefoane, excepție specială pentru speciali”

USR acuză că demersul inițial de interzicere a cumulului pensiei cu salariul a fost transformat într-o listă de excepții.
„Dacă o doamnă îngrjitoare de la grădiniță de exemplu va vrea să continue să îngrijească copiii mici și la pensie va trebui să aleagă între pensia de aproximativ 1300 de RON și salariul de 1900 de RON net și va putea primi doar una din cele două surse de venit DAR Ciucă va putea păstra pensia specială și salariul, Academia Română nu va avea nici o problemă și tocmai au băgat acum excepții și pentru BNR, ANRE, ANCOM, ASF, locurile unde salarii de 11.000 de euro lunar se cumulează cu pensii adesea speciale. Și ei au obținut astăzi cu câteva telefoane excepție specială pentru speciali.

Avem nevoie de reguli, și să protejăm domenii cheie (educație, sănătate), da, de acord, dar de unele reguli corecte, nu de unele unde apar piedici, taxe, interdicții la cei mai departe de putere și o clasă de speciali rămâne, cu două telefoane date, în afara acestor reguli, chiar prin lege”, a scris deputata USR Oana Țoiu, pe Facebook.

Justificările PSD – PNL

De cealaltă parte, coaliția se apără și spune că excepțiile sunt necesare deoarece persoanele alese în funcții publice „ocupă poziții-cheie în guvernare și administrație și sunt responsabile de luarea deciziilor în numele cetățenilor și sunt învestite direct de către cetățeni. (…) Cumularea pensiei cu salariul poate reprezenta un stimulent pentru ca persoanele competente să se implice în viața politică și să rămână în funcții publice. Acest lucru poate contribui la atragerea și menținerea unor profesioniști valoroși”.

În privința mandatelor persoanelor care ocupă funcții publice de autoritate, „încetarea acestui mandat ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei privind exprimarea opţiunii cu privire la suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării funcţiei este incompatibilă cu dispoziţiile constituţionale”.

sursa:b1.tv