Compania Naţională Poşta Română devine, de sâmbătă, partener în dezvoltarea, la nivel naţional, al sistemului de alertă Butonul Roşu, un serviciu complementar celui de urgenţă 112, destinat persoanelor singure, vârstnice, cu risc medical sau aflate în localităţi rurale sau izolate, din România.
Prin folosirea unei brăţări, abonaţii Butonul Roşu pot primi asistenţă personalizată sau ajutor dedicat în situaţii de urgenţă medicală şi securitate personală, scrie news.ro.
Sistemul „Butornul Roşu”. Poşta Română începe livrarea brăţărilor
”Dezvoltatorii platformei dedicate care pun la dispoziţie Butonul Roşu, Teleasistenţă Group, au iniţiat colaborarea cu Poşta Română întrucât compania dispune atât de resursă umană extinsă pe tot teritoriul ţării, cât şi de o reţea teritorială vastă care poate răspunde nevoilor de extindere, la nivel naţional, a serviciilor de asistenţă Butonul Roşu. Astfel de servicii de asistenţă personală, ajutor de urgenţă, sănătate şi suport viaţă independentă sunt livrate, în comunitate, şi de alte companii poştale, cele mai avansate fiind cele livrate de Poşta Franceză”, precizează Poşta Română.În baza parteneriatelor pe care persoanele juridice (autorităţi şi insituţii publice care oferă servicii de asistenţă socială comunitară persoanelor vulnerabile din punct de vedere medical şi social) le vor încheia cu Poşta Română, factorii poştali se vor deplasa la domiciliile beneficiarilor, îi vor înrola în baza de date împreună cu istoricul medical şi factorii de risc, îi vor instrui şi le vor da în folosire brăţara împreună cu un telefon asociat acesteia, care va asigura monitorizarea şi asistenţa la distanţă.
Cum va funcţiona sistemul „Butonul Roşu”
La o simplă apăsare pe butonul SOS, dispozitivul mobil este localizat GPS, beneficiarul este identificat, Dispeceratul Medical de Urgenţă primeşte accesul la datele medicale ale pacientului care sunt actualizate permanent şi se declanşează protocolul de urgenţă personalizat, precum şi informarea familiei, iar în cazul urgenţelor majore apelează 112.
În funcţie de complexitatea şi gravitatea situaţiei semnalate, dispecerul va iniţia un protocol personalizat ce va indica acţiunile ce trebuie întreprinse (alertarea contactului de urgenţă din apropiere, deplasarea unui asistent medical la domiciliul pacientului, alertarea persoanelor care-l îngrijesc). Beneficiarul este monitorizat permanent până la eliminarea pericolelor sau externare şi primeşte suport pentru revenirea în activitate.
”Serviciul Butonul Roşu a fost implementat, în 2015, în Bucureşti, de către Crucea Alb Galbenă România, pentru 300 de vârstnici. Un an mai târziu, a fost extins şi în alte localităţi, pentru 400 de beneficiari. În 2018, Telekom România a oferit suportul tehnic şi soluţiile de conectivitate pentru Direcţia de Asistenţă Socială Braşov, care a inclus serviciul Butonul Roşu în coordonarea şi gestionarea resurselor de îngrijire a comunităţii pentru primii 100 de vârstnici aflaţi în evidenţa instituţiei, iar la începutul pandemiei, 1.500 de vârstici şi bolnavi cronici din Braşov erau monitorizaţi permanent prin aceste servicii comunitare integrate la domiciliu”, conform comunicatului Transmis de Poşta Română.