INTERNAȚIONAL

Polonia, contract de 1,23 de miliarde de dolari pentru producerea a 48 de lansatoare de rachete Patriot

Polonia a semnat, luni, un contract cu Raytheon Polska și PGZ Huta Stalowa Wola pentru producerea a 48 de lansatoare 48 M903 din cadrul sistemelor de apărare antiaeriană Patriot, în valoare de 1,23 miliarde de dolari, a anunțat ministrul apărării de la Varșovia, potrivit Reuters.

Lansatoarele de rachete vor fi produse în Polonia

Ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a precizat că „aceste lansatoare (…) vor fi produse în Polonia”.

Invazia Rusiei în Ucraina a transformat apărarea într-o prioritate de top pentru statele din Flancul Estic al NATO, iar în acest Polonia a majorat la circa 4% din PIB cheltuielile din sector.

Importanța sistemelor Patriot a fost reliefată încă o dată de războiul din Ucraina.

România a decis să îi doneze Ucrainei un sistem Patriot

Pe 20 iunie, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a decis să îi doneze Ucrainei un sistem Patriot.

„Această donare se face cu condiția continuării negocierilor țării noastre cu Aliații, în special cu partenerul strategic american, în vederea obținerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecției spațiului aerian național, de modernizare a Armatei României și de asigurare a interoperabilității cu sistemul NATO, fiind, totodată, necesară identificarea unei soluții temporare de acoperire a vulnerabilității operaționale astfel creat”, anunța Administrația Prezidențială într-un comunicat transmis după ședința de la Palatul Cotroceni.

„Decizia s-a bazat pe o evaluare tehnică aprofundată a autorităților române, fiind luate toate măsurile pentru eliminarea riscului de creare a unor eventuale vulnerabilități pentru România. În același timp, vor continua discuțiile cu aliații astfel încât apărarea aeriană a țării noastre să fie în continuare consolidată”, se mai arăta în același comunicat.