Poliţistul în vârstă de 21 de ani care în urmă cu două zile, în timp ce ar fi condus un autoturism sub influenţa alcoolului, în municipiul Caracal, a accidentat o femeie a fost reţinut joi, 7 septembrie a.c., de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal.
„În ziua de 05.09.2023, în jurul orei 05,51, numitul B.F.S.C. din municipiul Caracal, judeţul Olt, agent de poliţie în cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Constanţa – Postul de poliţie TF Negru Vodă, desemnat ca organ de cercetare penală al poliţiei judiciare, a condus un autoturism pe strada Vornicul Ureche din mun. Caracal şi a accidentat pietonul S.D.N. care se angajase în traversarea drumului prin loc nepermis, după care a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie sau a procurorului. Ulterior, în jurul orei 06,20, sus-numitul a revenit la locul producerii accidentului ca pasager în acelaşi autoturism, susţinând că acesta a fost condus la momentul producerii accidentului rutier de sora sa, B.E.A”, precizează procurorii.
Testat cu aparatul alcooltest, bărbatul a prezentat o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar testarea cu Drug Test a indicat rezultat pozitiv pentru substanţa psihoactivă T1B THC. Tânărului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenţei în organism a substanţelor psihoactive. Femeia accidentată în timp ce traversa strada a fost transportată iniţial la Spitalul Municipal Caracal şi de acolo la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, pentru îngrijiri medicale. În cauză au fost dispuse expertize medico-legale şi toxicologice, mai informează Parchetul Caracal, scrie digi24.ro.