ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

Video/Polițistul Alexandru Gabor a fost înmormântat cu onoruri militare

O mare de oameni l-au condus  duminică, pe ultimul drum pe subofițerul de polițe Alexandru Gabor de la Serviciul Permise și Înmatriculări Auto Suceava.  Slujba de înmormântare a fost oficiată de opt preoți la Biserica Ortodoxă din Cacica.

Alaturi de soție și cei trei copilași ai polițiștului s-au aflat colegi de serviciu dar și de polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție, prieteni dar și mulți care l-au cunoscut și i-au apreciat caracterul și calitatea de care a dat dovadă.

Subofițerul de poliție Alexandru Gabor, exemplu de bunătate și întrajutorare

You are currently viewing a placeholder content from Youtube. To access the actual content, click the button below. Please note that doing so will share data with third-party providers.

More Information

,, Bunătate și întrajutorarea a  fost cea care l-a predominat.  Ori de cate ori apelai la el făcea orice să te ajute.Aceasta a rămas în mintea mea,ori de câte ori mă gândesc la Alexandru. Ne știm de vreo 20 de ani.DVR. poate  de mai mult timp. Dar atât cât am reușit eu să îl cunosc. Rar om să întâlnești cu așa un suflet de bun și atâta bunătate și ajutorare în el.Fără alte scopuri. Nu urmărea nimic. Decât să te ajute. Nu era cu ascunzișuri și nu încerca ceva decât să ne mulțumească pe toți.Ori de cîte ori mă întâlneam cu el la servici sau venea  la parorhie, sau ne întâlneam la vreun eveniment sau la

You are currently viewing a placeholder content from Youtube. To access the actual content, click the button below. Please note that doing so will share data with third-party providers.

More Information

hram.,,Părinte,aveți lucrări la biserică, să vă ajut cu ceva, Ce aveți nevoie? Cum să vă mai ajut?Câtă dragoste arăta acest om.Dumnezeu âi va răsplăti lui. Așa nădăjduim noi. Pentru că la 36 de ani parccă nu ne vine să credem. Dar Dumnezeu va culege totdeauna cele mai frumose flori  de pe Pământ iar el este considerat o floare în grădina lui Dumnezeu.L-a cules acum când era atât de înflorit, era atât  de prosper, alături de familie, de soție și de copii pe care știm cu toții căt de mult îi iubea și cât de mult îi strângea în brațe,, a spus unul din preoții apropiați    din comuna Cacica.

You are currently viewing a placeholder content from Youtube. To access the actual content, click the button below. Please note that doing so will share data with third-party providers.

More Information

Polițistul Alexandru Gabor  a fost înmormântat cu onoruri militare, oficiate de garda de onoare a Jandarmeriei Suceava.

Lacrimi, un munte de flori și onoruri militare

De asta a avut parte, la doar 36 de ani, polițistul Alexandru Gabor care a decedat în urma unui AVC.  Cadrele medicale din Iași nu au mai putut sa il salveze. Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost purtat de colegiii săi, polițiști.

Comisarul Marius Rusu, Șeful  Serviciului Permise și Înmatriculări Auto SuceavaServiciul Permise și Înmatriculări Auto Suceava  l-a dat exemplu pe polițistul Alexandru Gabor nu numai  din punct de vedere profesional ci și ca  un o persoană  civila , fiind respectabilă și plină de viață. Amintirea politistului va rămâne vie în memoria și în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut sau care au avut șansa de a-l cunoaște.

You are currently viewing a placeholder content from Youtube. To access the actual content, click the button below. Please note that doing so will share data with third-party providers.

More Information

După slujba de înmormântare, care a avut loc la Biserica Ortodoxă, cortegiul funerar a pornit pe ultimul drum, spre Cimitirul din localitate. Polițistul a lăsat în urma sa o soție și  trei copii. Dumnezeu să îl odihnească în pace!