Polițiștii din Vicovu de Sus au săltat un violator de minori și l-au trimis la pușcărie. A fost condamnat la 7 ani de închisoare.
Judecătoria Rădăuți a emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 117/2025 din 24.04.2025 privind pe numitul Chelba Sebastian Ionuț din orașul Vicovu de Sus, loc. Bivolăria, str. Măgura, nr. 8, județul Suceava, condamnat la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor, faptă prev. de art. 374 alin. 1 și alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod Penal și cu reținerea art. 218^1 alin. 2 din Codul Penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
La nivelul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus s-a constituit o echipă operativă în vederea identificării şi reţinerii sus-numitului, ocazie cu care, la domiciliul numitului CHELBA SEBASTIAN IONUȚ, acesta a fost identificat.
După ce i s-a înmânat o copie a mandatului de executare a pedepsei închisorii, acesta a fost condus la sediul poliției orașului Vicovu de Sus în vederea luării măsurilor legale, fiind constituită o escortă, în vederea depunerii acestuia la Penitenciarul Botoșani.