Polițiștii au descins în piața din Vicovu de Sus: 21 de sancțiuni aplicate. Politicienii doar în campanie electorală
Cu ocazia controalelor efectuate în piața agroalimentară din Vicovu de Sus au fost verificați un număr de 40 de comercianți, fiind aplicate un număr de 21 de sancțiuni contravenționale conform Legii 145/2014.
Tot în cadrul acțiunii, a fost constatată o infracțiune flagrantă la regimul rutier, astfel:
La data de 05.06.2026, lucrătorii de poliție, aflându-se în cadrul acțiunii, la aproximativ 1 km față de locul producerii unui accident rutier, au intervenit și depistat pe J.A. în vârstă de 25 de ani, din comuna Brodinaa condus autoturismul marca Audi Q5 înmatriculat în Marea Britanie, pe DJ 209G, pe raza localității Brodina, avand directia de deplasare com. Ulma catre com Straja, având în autoturism 3 pasageri, iar la un moment dat, nu a adaptat viteza la conditiile de drum, într-o curbă la dreapta și a pierdut contrlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de podeţ, după care s-a răsturnat pe cupolă.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul testării fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Municipal Radăuți în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate autoturismul marca Audi Q5, înmatriculat în Marea Britanie nu posedă poliță RCA valabilă, conducătorul auto Juravle Andrei fiind sancționat contravențional conform Legii 132/200 cu amendă în valoare de 2000 lei, iar ca măsură complementară a fost reținut certificatul de înmatriculare și plăcuțele de înmatriculare.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, faptă prev. şi ped. de art. 196 alin. (2) din Codul Penal și „conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) din Codul Penal.

