ACTUALITATELOCAL

Politia Suceava: Percheziții, un BMW X6 și 18.000 de euro ridicați într-un dosar penal deschis după ce un vitezoman fără permis a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor la Cumpărătura

Percheziții, un BMW X6 și 18.000 de euro ridicați într-un dosar penal deschis după ce un vitezoman fără permis a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor la Cumpărătura. În dimineața zilei de 23 decembrie 2024, între orele 06:00 și 10:00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Suceava, sprijiniți de Serviciul de Acțiuni Speciale Suceava și de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Neamț și Secției 14 Poliție Rurală Urecheni, au desfășurat două percheziții domiciliare în orașul Târgu Neamț și comuna Urecheni, județul Neamț.

Acțiunile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, conform articolului 335, alineatul 2 din Codul Penal. Dosarul a fost deschis în urma unui incident din 14 noiembrie 2024, când șoferul unui BMW X6 nu a oprit la semnalul poliției pe raza localității Cumpărătura, județul Suceava, după ce fusese surprins încălcând regimul legal de viteză.

În timpul perchezițiilor, autoritățile au ridicat mai multe terminale mobile, suma de 18.000 de euro și autoturismul BMW X6 Xdrive40D, care aparține numitului Emilian T. Verificările preliminare au scos la iveală posibile nereguli fiscale legate de achiziția autoturismului printr-o tranzacție intracomunitară, precum și suspiciuni de falsuri în procedura de înmatriculare.

Banii ridicați au fost consemnați într-un subcont deschis pe numele lui Emilian T., la dispoziția Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, iar autoturismul a fost indisponibilizat și transportat la o locație special amenajată a Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, situată în localitatea Stroiești.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru a documenta întreaga activitate infracțională și a stabili răspunderea penală a persoanelor implicate