GENERAL

Poliția Suceava/DOUĂ ANSAMBLURI DE VEHICULE ÎN VALOARE DE 50.000 EURO CONFISCATE DE POLIȚIȘTI PENTRU TRANSPORT ILEGAL DE MATERIAL LEMNOS

Polițiștii Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol – IPJ Suceava au continuat activitățile de verificare și control în ceea ce privește transporturile de material lemnos, desfășurând totodată activități de cercetare penală în dosarele la regimul silvic aflate în lucru.

 

Totodată, polițiștii au confiscat încă două vehicule de mare tonaj utilizate la transportul a peste 10 m.c. material lemnos cu încălcarea legislației în domeniu fiind întocmit și dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m3, neînsoţite de documentele specifice de transport, prev. de art. 68 alin. 21 din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic).

 

Astfel, polițiștii din cadrul IPJ Suceava – Serviciul Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, fiind în continuarea cercetărilor în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea de către administratorul unei societăți comerciale a infracțiunilor de ,,transport cu orice mijloace de transport a materialelor lemnose, în volum de peste 10 mc, neînsoțit de documente specifice de transport’’ faptă prev. si ped. de art. 68, alin. 2^1 din Legea 46/2008 Cod Silvic, și complicitate la ,,furt de arbori’’ faptă prev. și ped. de art. 48, alin. (1) din Cod Penal raportat la art. 109, alin. (11) lit. c) din Legea 46/2008 Cod Silvic, în urma probatoriului administrat au dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra a două autoutilitare folosite la săvârșirea infracțiunilor în domeniul silvic.

S-a procedat la identificarea celor două autoutilitare folosite la săvârșirea infracțiunilor, în depozitul societății din localitatea Deia, jud. Suceava, ocazie cu care i s-a adus la cunoștintă administratorului, că s-a dispus instituirea sechestrului asigurator în vederea confiscării celor două autoutilitare și faptul că are obligația de a preda autoutilitarele pentru a fi ridicate și transportate la spațiul de depozitare al IPJ Suceava special amenajat în localitatea Stroiești,  jud. Suceava.

 

Polițiștii au dispus aplicarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra celor două autoutilitare in valoare totală de peste 50.000 euro, acestea fiind conduse și depuse la spațiul de depozitare autoturisme, până la finalizarea cercetărilor, când va fi propusă măsura confiscării conform prevederilor Legii 46/2008 Cod Silvic.

 

 

Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.