Poliția Suceava atrage atenția asupra unor metode de înșelăciune tot mai frecvente care vizează în mod special accesul la conturile bancare ale cetățenilor.
Cum acționează infractorii?
Scenariul este, de regulă, același: o persoană necunoscută te contactează telefonic, prezentându-se ca angajat al unei bănci, al ANAF, al Poliției sau al altei instituții.
Tonul este urgent – uneori alarmant – ”contul dumneavoastră a fost compromis”, ”există o tranzacție suspectă”, ”trebuie să acționați imediat”!
Pentru a părea credibil, acesta îți comunică date personale și îți oferă detalii despre un presupus suspect care ar fi făcut credite în numele tău, oferind ca dovadă în acest sens, de regulă pe WhatsApp documente false precum legitimații de polițist sau citație pentru a te prezenta la audieri.
În spatele acestui scenariu se află o tehnică bine pusă la punct :
– sunt folosite numere de telefon falsificate, afișate aproape identic cu cele ale instituțiilor reale;
– victimele sunt direcționate către linkuri false sau sunt convinse să instaleze aplicații care permit accesul la distanță a dispozitivului;
-sub pretextul unor ”verificări” sau a unor ”proceduri de securitate” sunt solicitate coduri de autorizare, parole sau date bancare;
– uneori victima este ghidată chiar ea prin aplicația băncii, fără să realizeze că aprobă transferuri reale către conturile infractorilor.
Semnale pe care nu trebuie să le ignori:
! Cineva îți crează o stare de urgență ”cont blocat”, ”reactivare imediată”, ”risc de pierdere a banilor”;
! Ești îndrumat să instalezi o aplicație sau să accesezi un link primit prin SMS sau e-mail;
! Ți se cer coduri primite prin telefon, indiferent de motivul invocat;
! Adresa site-ului la care ești direcționat seamănă, dar nu este identică cu cea oficială.
Dacă auzi aceste cuvinte, închide imediat: ”cont blocat”, ”reactivare urgentă”, ”situație critică”, ”câștig garantat”, ”recuperare urgentă”. Acestea sunt semnale de alarmă, nu motive să continui conversația!
Reguli de aur:
Nici o bancă și nici o instituție nu îți va cere niciodată parole, coduri sau date bancare prin telefon sau SMS.
Dacă ai cea mai mică suspiciune – închide și sună direct la numărul direct sau oficial la instituției.
Nu acționa sub presiunea urgenței – infractorii mizează tocmai pe faptul că nu ai timp să verifici.
Ce să faci dacă ai fost înșelat online?
Oprește orice transfer sau acces IMEDIAT!
- blochează cardul bancar – sună la banca ta sau fă-o din aplicație;
- schimbă parolele la conturile afectate;
- dacă ai instalat vreo aplicație (AnyDesk, RustDesk, etc) dezinstaleaz-o imediat și deconectează-te de la internet, date mobile;
- sesizează imediat banca pentru a bloca tranzacțiile și a solicita returnarea sumelor. Cu cât sesizezi mai repede cu atât șansele de recuperare sunt mai mari.
Antrenează-ți abilitățile de navigare sigură online pe www.sigurantaonline.ro.
Rămâi informat pentru o navigare în siguranță!
sursa:IPJ Suceava

