ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

Poliția Suceava/ACTIVITĂȚI PREVENTIVE ȘI DE INFORMARE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI ÎN CONTEXTUL MARCĂRII ZILEI INTERNAȚIONALE ÎMPOTRIVA CONSUMULUI ȘI TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI

În data de 26 iunie, la nivel mondial este marcată Ziua Internațională împotriva consumului și traficului ilicit de droguri.

În acest an, având în vedere organizarea în această perioadă a Zilelor Sucevei, polițiștii suceveni, alături de jandarmi, specialiști ai Agenției Naționale Antidrog și voluntari ai Asociației Euroactiv desfășoară activități pentru marcarea acestui eveniment, fiind organizate acțiuni de informare a tinerilor cu privire la consecințele în plan juridic și personal generate de consumul de substanțe interzise.

 

În perioada 25-26 iunie 2022, în zona centrală a municipiului Suceava sunt organizate puncte de informare dar se desfășoară și activități interactive.

 

,,Vedetele” activităților sunt, așa cum era de așteptat cei doi câini polițiști specializați în activități operative, ciobănescu german ,,Vifor” și tânărul exemplar rasa malinois ,,Asha”.

Cele două exemplare canine vor fi prezente și în această seară pe esplanada din centrul municipiului Suceava ca și în seara precedentă, spre deliciul și încântarea celor mici dar și pentru a-i face să cugete o dată în plus pe cei cu idei nu tocmai potrivite….

 

Polițiștii vor fi și astăzi prezenți la punctele de informare și vor transmite atât părinţilor, cât şi tinerilor o serie de recomandări.

Părinţii sunt sfătuiţi să petreacă mai mult timp cu copiii lor, să fie atenţi la semne ale consumului, la modificări de comportament şi dispoziţie, să acorde o atenţie sporită anturajului copilului lor, să găsească activităţi comune, să comunice eficient pentru a le oferi copiilor lor un sprijin real în a face faţă tentaţiilor la care sunt expuşi.

Tinerii sunt rugaţi să comunice deschis orice problemă cu care se confruntă legată de consumul de droguri, să apeleze la ajutorul părinţilor, prietenilor apropiaţi, persoanelor de încredere sau specialiştilor, pentru rezolvarea acesteia.

Totodată, le recomandăm să evite tentațiile nesănătoase şi să se implice în activităţi cât mai diverse, cum ar fi sportul, plimbările în aer liber, fotografiile, muzica, teatrul, filmele. Dacă merg la petreceri, să aibă grijă de propria băutură, să nu bea din sticle desfăcute, să nu lase necunoscuţii să le prepare sau să le aducă băutura.

O altă recomandare importantă este să aibă grijă cu cine se împrietenesc. Se poate întâmpla chiar să li se impună condiția să fumeze, să consume alcool sau alte droguri ilegale, pentru a intra într-un grup. Este important ca tinerii să înveţe, în astfel de situaţii să spună NU, politicos, dar ferm, pentru a nu îşi pune în pericol sănătatea.

Atragem atenţia că alcoolul şi drogurile dau dependenţă şi nu rezolvă problemele, ci le agravează! Orice consum de substanţe psihoactive poate agrava vulnerabilităţile sau problemele psihice.

 

Mulțimim mass-media pentru promovarea activităților preventive și a recomandărilor transmise și vă invităm și în această seară alături de noi la acțiunile de informare în intervalul orar 18:00 – 22:00.