In perioada 23 iunie – 6 iulie a.c., polițiștii din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au efectuat 47 de acțiuni operative, pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic de persoane, criminalitate informatică, trafic și consum ilicit de droguri și spălare de bani.
În cadrul acestora, au fost efectuate 203 percheziții domiciliare și 6 acțiuni de prindere în flagrant delict, fiind derulate activități investigative pentru probarea activității infracționale a 140 de persoane.
Au fost emise 73 de ordonanțe de reținere și 43 de mandate de arestare preventivă. De asemenea, față de 19 persoane a fost luată măsura controlului judiciar.
Totodată, au fost indisponibilizate aproximativ 12 kilograme de canabis, 30 de grame de cocaină, 4 kilograme de alte substanțe cu efect psihoactiv, precum și 192 de comprimate.
În urma activităților, au fost descoperite și indisponibilizate 2 culturi, 27 de plante, 20 de grindere, 31 de cântare de precizie, 4 arme neletale, 3 autoturisme, 125 de telefoane mobile, 5 laptopuri, 55 de cartele SIM, 29 de bucăți de medii de stocare, 514.576 de lei, 26.095 de euro și 3.467 de dolari.
În cadrul acțiunilor alături de polițiştii din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, au participat luptătorii Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, polițiști din cadrul inspectoratelor județene, precum și jandarmi.
sursa:politiaromana.ro