În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.800 de solicitări ale cetățenilor și au constatat peste 10.500 de fapte contravenționale.
La data de 12 mai a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 466 de acțiuni și au intervenit la 2.816 evenimente, dintre care 2.450 au fost sesizate de către cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 18 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 34 de măsuri preventive.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 10.570 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.074.874 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 133 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Totodată, au fost reținute 830 de permise de conducere, dintre care 427 pentru viteză, 95 pentru alcool și 9 pentru droguri.
sursa:politiaromana.ro