În prezent, traficul prin toate punctele de trecere la frontiera cu Ucraina se derulează în condiții normale şi controlul de frontieră se efectuează în baza prevederile legislației naționale și comunitare.
În conformitate cu atribuțiile legale, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a dispus structurilor subordonate adoptarea măsurilor necesare pentru întărirea controlului și supravegherea sporită la frontierele României.
Punctele de trecere a frontierei sunt capacitate la maxim și suntem pregătiți să suplimentăm personalul, dacă va fi cazul.
Au fost intensificate măsurile de control la frontieră, s-au suplimentat turele de serviciu în zonele de responsabilitate și s-a întărit cooperarea cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun, în situații impuse, a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.
Există o colaborare foarte bună cu toate instituțiile responsabile, astfel încât să oferim suportul legal necesar persoanelor care se prezintă la granițele țării și solicită ajutorul României, dacă va fi cazul.
Aceeași cooperare strânsă funcționează și pentru prevenirea și contracararea faptelor care aduc atingere ordinii publice și siguranței cetățenilor.
Polițiștii de frontieră sunt la datorie și în permanentă legătură cu partenerii instituționali.
Situația este în dinamică, iar măsurile din competența Poliției de Frontieră vor fi adaptate, de asemenea, în funcție de evoluția acesteia.
Rugăm cetățenii să se informeze doar din surse oficiale.