GENERAL

PNL: Ajutoare de 700 de lei pentru plata facturilor la energie – Românii vor primi voucherele sărăciei și în 2023

Liberalii vor ca toate pensiile să crească cu 15% de la 1 ianuarie. Mai mult, PNL anunță ajutoare de 700 de lei pentru plata facturilor. Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuț Stroe a vorbit și despre voucherele de 50 de euro care vor continua să fie acordate și anul viitor.

„S-a discutat despre viitorul program privind ajutoarele pentru energie. Pot confirma faptul că pe zona de ajutoare la alimente va exista o ordonanță de urgență care va prelungi programul celor 50 de euro alocați bilunar și pentru anul 2023. La fel, suma alocată pentru luna ianuarie va fi alocată în luna decembrie. Guvernul va face acest efort pentru ca beneficiarii să aibă aceste sume înainte de sărbători”, a spus Ionuț Stroe.

„Pentru cei 700 de lei propunerea este ca vârsta să scadă la 60 de ani, iar veniturile să cuprindă toți cei care au până în 2.000 de lei.Această măsură vizează aproximativ 4 milioane de beneficiari, iar cea cu 50 de euro pe undeva la 2,4 milioane”, a mai spus purtătorul de cuvânt al liberalilor.