Modul în care modelele modificate de precipitații și infrastructura de apă în ruină vor remodela Sicilia – dacă nu se iau măsuri. Între seceta extremă și inundațiile fulgerătoare, Mediterana pare nepregătită în fața unei noi clime.
„Dacă această situație continuă, în câteva decenii jumătate din Sicilia va arăta exact ca Tunisia. Cu diferența că, în Tunisia, fermierii trăiesc cu acest climat de secole, în timp ce aici nu.” Christian Mulder, profesor de schimbări climatice și deșertificare la Universitatea din Catania, lucrează de zeci de ani în domeniul schimbărilor climatice în Marea Mediterană.
Sicilia se află în centrul unei tendințe de încălzire în Marea Mediterană, iar 70 la sută din teritoriul său este expus riscului de deșertificare. Între perioadele de secetă și înrăutățirea valurilor de căldură, precum și frecvența tot mai mare a fenomenelor de precipitații extreme, cum ar fi inundațiile fulgerătoare care antrenează straturi de sol fertil, ecosistemul insulei se schimbă rapid. Pe de o parte, încălzirea climei sale, care permite deja cultivarea unor specii de fructe tropicale precum mango, avocado și, mai nou, cafea. Pe de altă parte, deficitul de apă amenință să facă terenul ireversibil de arid. Această ultimă tendință implică multe zone care sunt astăzi productive, în partea centrală și sudică a insulei, dar care sunt supuse unui stres hidric tot mai mare în fiecare an.
În plus, Sicilia este deosebit de expusă – cu cei 1.600 de kilometri de coastă – la așa-numitele uragane mediteraneene, sau medicane. Acestea reprezintă un tip de ciclon neobișnuit pentru Marea Mediterană prin nivelul lor de intensitate. Ele se formează adesea toamna, când, în mod normal, ploile încep să atenueze verile secetoase tipice pentru acest climat. Fiind evenimente extreme pentru care țările mediteraneene nu sunt deloc pregătite, acestea accelerează procesul de deșertificare, deoarece inundațiile bruște spală straturi de sol fertil care au avut nevoie de secole pentru a se forma.
Aici pot fi găsite acum multe culturi tropicale, precum și podgoriile tradiționale și plantațiile de fistic. Cu toate acestea, venele de apă ale Etnei nu se întind mai mult de câțiva kilometri. Nivelul acviferelor mai îndepărtate scade atât de mult încât, în unele cazuri, energia electrică necesară pentru a face să funcționeze pompele fântânilor este atât de scumpă în raport cu veniturile obținute din recoltă, încât pompele nu sunt folosite.
sursa articol: voxeurop.eu
