Peste o saptamana se da startul programului Casa Verde Fotovoltaice prin care persoanele fizice care vor să-și monteze panouri fotovoltaice cu bani de la stat se vor putea înscrie pe site-ul AFM.
Anul acesta programul are alocată o sumă record de două miliarde de lei. Practic, se mareste de la 20.000 de lei la 30.000 de lei finanţarea prin AFM si pentru prima dată, vor fi finanțati şi acumulatorii, unităţile de stocare a energiei electrice. Anul acesta înscrierile se vor face într-o singură zi pentru fiecare regiune, dupa experienta anilor trecuti cand banii s-au consumat în câteva minute.
Ministerul Mediului estimeaza în jur de 67.000 de noi beneficiari, ceea ce înseamnă că se va ajunge la un număr total de aproximativ 200.000 de familii care au avut acces la programul „Casa Verde Fotovoltaice”.