Casa Județeană de Pensii Suceava continuă să gestioneze un număr ridicat de solicitări din partea beneficiarilor, pe fondul modificărilor legislative din domeniu. Cele mai multe cereri depuse în acest an vizează acordarea sau actualizarea drepturilor de pensie. Reprezentanții instituției spun că activitatea este influențată atât de noile reglementări, cât și de interesul crescut al pensionarilor pentru recalcularea veniturilor luate în considerare la stabilirea pensiei.
Constantin Boliacu, Dir. Casa Județeană de Pensii Suceava
De la inceputul anului pana in ziua de astazi a fost inregistrat un numar de 3443 cereri privind acordarea drepturilor noi de pensii, limita de varsta invaliditate urmas, 2883 de cereri pentru modificarea drepturilor de pensii si 276 de cereri privind recalcularea veniturilor brute si a sporurilor nepermenente prevazute de articolul 155 din legea 360/2023. In total, avem 6602 cereri privind pensionarii, pensiile acordate sau modificarile de pensii.
Pe lângă cererile depuse la ghișee, instituția are de gestionat și numeroase dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată.
Constantin Boliacu, Dir. Casa Județeană de Pensii Suceava
Vreau sa va mai aduc la cunostinta ca pe rolul instantelor de judecata avem un numar de 1547 litigii din care 825 de litigii din noua lege a pensiilor, respectiv legea 360/2023. Obiectivele litigiilor aflate in derulare constau in valorificarea veniturilor realizate din acord global, legea 263/2010.
O parte importantă dintre litigiile aflate în derulare sunt legate de aplicarea noii legislații în domeniul pensiilor și de modul de valorificare a unor venituri obținute anterior de beneficiari. Reprezentanții Casei Județene de Pensii Suceava precizează că soluționarea acestor dosare va influența situația unui număr semnificativ de pensionari din județ.

