JUSTIȚIE

Peste 15.000 euro ar fi primit șpagă un poliţist din Vâlcea, pentru a da informații confidențiale din dosare DIICOT

Un polițist din Vâlcea a fost reţinut într-un dosar DNA pentru luare de mită. Acesta ar fi primit peste 15.000 de euro pentru a da informații confidențiale din dosare DIICOT.

Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, Mihai Dandea, polițist în Vâlcea, este acuzat că ar fi lut bani, timp de doi ani, de la o persoană cercetată de DIICOT, pentru a-i da acesteia detalii din dosar.

Probele din ordonanța procurorilor arată că polițistul, începând din toamna anului 2020 și până în luna martie a.c., ar fi pretins periodic bani de la o persoană cercetată într-un dosar DIICOT Vâlcea pentru infracțiuni informatice și ar fi primit în total suma de 15.400 euro.

Concret, printre altele, polițistul ar fi pretins și primit bani pentru a pune la dispoziția persoanei respective informații confidențiale din dosarele DIICOT despre care ar fi avut cunoștință în virtutea atribuțiilor sale de serviciu.

În același context, Dandea ar fi primit, luni, 500 de euro, moment în care a fost prins în flagrant.

Dandea Mihai a fost reținut și este prezentat marți Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.