Peste 100 de preșcolari din comuna Vicovu de Jos, zona Remezău, învață în sala de parastase și pomeni din curtea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din comună.
În cele două săli ale praznicarului, micuți de la 3 la 6 ani vin zilnic la grădiniță, în două schimburi.
La prima vedere situația este cel puțin bizară, dacă nu chiar ușor sinistră, însă este o situație de provizorat, până când lucrările la clădirea grădiniței vor fi finalizate, termenul fiind la începutul lunii viitoare.
Mai mult, decizia de a muta preșcolarii în praznicar „i-a salvat” pe micii preșcolari de la școala online, scenariu care nu a fost agreată de părinți și nici de cadrele didactice.Directorul Școlii Nr. 2 Vicovu de Jos, unde sunt arondați și preșcolarii, prof. Costel Țugui, recunoaște că nu sunt condițiile ideale pentru ca cei 105 preșcolari să învețe, însă este cea mai bună soluție identificată în comunitate.
Clădirea praznicarului este una nouă, însă toaletele sunt în afara clădirii, sălile sunt pe jumătate ocupate de scaune și mese pentru pomenile pentru cei adormiți, iar aspectul general nu este unul îmbietor și adaptat pentru cei mici.
Elevii învață într-o clădire a Bisericii Penticostale din comună
Și elevii Școlii Nr. 2 Vicovu de Jos, din clasele primare și de gimnaziu, sunt într-o situație similară, aceștia fiind relocați într-o clădire care aparține Bisericii Penticostale din comună, clădire cu destinație cultural-artistică.
Sunt 292 de elevi relocați, care învață în două schimburi, în șapte săli puse la dispoziție de biserică.