Prejudiciul cauzat este de 1.084.000 de lei. În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă, care privesc posibila activitate infracțională a persoanelor vizate de anchetă. Totodată, au fost descoperite mai multe echipamente din domeniul horeca și fitness, în valoare aproximativă de 150.000 de lei, față de care s-a instituit măsura sechestrului asigurător.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț, sub coordonarea unui procuror de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, au pus îieri, n executare trei mandate de percheziție domiciliară, în județul Giurgiu și în municipiul București, precum și un mandat de aducere, la persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și obținerea ilegală de fonduri.
Prejudiciul cauzat este de 1.084.000 de lei.
Din cercetări a reieșit faptul că, începând cu luna ianuarie 2020, persoanele în cauză ar fi preluat mai multe societăți comerciale, care ar fi avut încheiate acorduri de finanțare, fie direct, fie prin intermediul altor persoane.
Ulterior, societățile comerciale în cauză controlate de către membrii grupării infracționale ar fi depus înscrisuri care atestau date false, inexacte sau incomplete, pentru a obține fondurile alocate conform prevederilor O.U.G. nr. 10 din 2017 pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii.
În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă, care privesc posibila activitate infracțională a persoanelor vizate de anchetă. Totodată, au fost descoperite mai multe echipamente din domeniul horeca și fitness, în valoare aproximativă de 150.000 de lei, față de care s-a instituit măsura sechestrului asigurător.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din Poliție Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Sector 4 București și al Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, precum şi al specialiștilor criminaliști.