administratie

Pensiile militare sub 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate

Președintele PNL și al Senatului, Nicolae Ciucă, i-a transmis ministrului de Finanţe, Marcel Boloş, să includă și militarii în rândul beneficiarilor majorării plafonului lunar al pensiilor neimpozabile de la 2.000 lei la 3.000 de lei, au declarat marți, 10 septembrie, surse din PNL pentru Libertatea.

Concret, pensiile militare sub 3.000 de lei urmează să nu mai fie impozitate de la 1 octombrie, la fel ca pensiile din sistemul public. În acest moment, doar românii care primesc pensiile pe bază de contributivitate au primit această facilitate. Președintele Klaus Iohannis a promulgat recent legea prin care se majorează plafonul de la 2.000 de lei la 3.000 de lei, cu aplicare de la 1 octombrie. Mai precis, impozitul va reprezenta 10% din diferenţa care va depăşi 3.000 de lei. Măsura se aplică exclusiv pensiilor care sunt bazate pe contribuții directe la sistemul de asigurări sociale.

În schimb, pensiile care au o componentă necontributivă, precum pensiile militare, stabilite pe baza unor reguli specifice și nu doar pe baza contribuțiilor directe, nu au fost incluse în legea promulgată de șeful statului. Dar președintele PNL, Nicolae Ciucă, militar de carieră, i-a cerut ministrului de Finanțe Marcel Boloș să includă și militarii. Astfel, Ministerul de Finanțe va pune în scurt timp în dezbatere publică un proiect de OUG prin care plafonul de neimpozitare pentru pensionarii din Armată va crește de la 2.000 la 3.000 de lei. Aproximativ 200.000 de militari vor beneficia de această facilitate, iar impactul financiar estimat asupra bugetului de stat va fi de 80 de milioane de lei, adică 16 milioane de euro, arata libertatea.ro.